În ianuarie 2013 – Ford va produce zilnic în jur de 350 de maşini B-Max

0
336

Compania Ford şi-a redus luna trecută producţia de maşini. Ford şi-a relocat oamenii la fabrica de motoare, unde există comenzi mari pentru exterior. Aceste schimbări au condus la reacţii în lanţ, în sensul că şi furnizorii s-au văzut nevoiţi să ia măsuri, în sensul disponibilizării de personal. Fabrica Magna a trimis chiar un comunicat de presă prin care a precizat că angajările şi disponibilizările se adaptează nevoilor clientului Ford. Este vorba de o reducere mică de personal, în jur de 17 angajaţi, dar restul care au rămas se tem să nu se vadă şi ei în aceeaşi situaţie. Această măsură a fost luată la aproximativ o lună de zile de la tăierea panglicii inaugurale, când conducerea Magna anunţa că s-au creat 117 locuri de muncă. Şi Ford a relocat aproximativ 500 de angajaţi care lucrau la producţia vehiculului B-Max, către fabrica de motoare, unde se lucrează în două ture. Aici se produce motorul EcoBoost de 1 litru şi există o cerere foarte mare pe piaţă, în plus, în viitorul se va produce şi motorul de 1,5 litri pe benzină.

Se lucrează într-un singur  schimb

Ovidiu Cioroianu, liderul de sindicat de la Ford a precizat ieri că pentru luna aceasta se vor produce tot în jur de 250 de maşini pe zi şi se va lucra tot într-un singur schimb. „De la anul, adică din ianuarie 2013 s-ar părea că producţia va mai creşte ceva se preconizează cam în jur de 350 de maşini B-Max pe zi şi vom lucra pe anumite secţii pe un schimb de tură şi acolo unde se va impune vom lucra pe două schimburi. Nu s-a luat în discuţie până în acest moment vreo disponibilizare de personal şi sper nici să nu se ia în calcul o astfel de măsură”, a precizat Ovidiu Cioroianu.