Doi şoferi drogaţi şi un altul beat şi fără permis de conducere, depistaţi de poliţiştii doljeni

0
258

 În ultimele 48 de ore, poliţiştii doljeni au depistat doi conducători auto, aflaţi sub influenţa substanţelor psihotrope, şi unul care era beat la volan , nedeţinând nici permis de conducere. Tuturor , le-au fost întocmite dosare penale.

În cursul zilei de 10 noiembrie a.c., ora 17.56, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj au depistat un bărbat de 39 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în afara localității Ișalnița. În noaptea de 11 noiembrie a.c., ora 00.05, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Pielești, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Henry Coandă” din Craiova. “În urma testării ambelor persoane cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că acestea nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În ambele situații, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj . De asemenea, în cursul zilei de  11 noiembrie, ora 18. 58, polțiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Craiova,  în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul “Nicolae Romanescu”. Întrucât emana halena alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. “În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a mai spus Andreea Mateescu.