Undă verde pentru două noi terapii împotriva COVID-19

0
408

Ieri, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a emis un aviz pozitiv cu privire la două tratamente împotriva COVID-19.

Astăzi, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a emis un aviz pozitiv cu privire la două tratamente împotriva COVID-19 – Ronapreve și Regkirona – identificate de Comisie ca fiind terapii promițătoare în cadrul Strategiei UE privind mijloacele terapeutice împotriva COVID-19C. Ambele sunt tratamente care se utilizează în stadiile timpurii ale infecției și sunt pe bază de anticorpi monoclonali antivirali.

Salutând acest progres important din cadrul strategiei, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, a declarat:

„Având în vedere creșterea numărului de infecții COVID-19 în aproape toate statele membre, este încurajator faptul că mai multe tratamente promițătoare se află în curs de dezvoltare în cadrul Strategiei noastre privind mijloacele terapeutice împotriva COVID-19. Astăzi facem un important pas înainte către obiectivul pe care ni l-am propus de a autoriza până la cinci tratamente noi în UE înainte de sfârșitul anului.

Vaccinarea rămâne în continuare instrumentul-cheie pentru combaterea COVID-19, pentru protecția împotriva infecției, spitalizării, decesului și a consecințelor pe termen lung ale bolii. Deși UE are una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare din lume, cetățenii continuă să se îmbolnăvească și să aibă nevoie de tratamente sigure și eficace pentru a combate infecția și a îmbunătăți nu numai perspectivele de recuperare mai rapidă, ci și cele de supraviețuire.

De asemenea, în cadrul Strategiei noastre privind mijloacele terapeutice, sprijinim statele membre în vederea accesului la medicamente noi prin intermediul achizițiilor publice comune la nivelul UE. Două acorduri de achiziții publice au fost deja încheiate până în prezent și se află în curs negocieri pentru mai multe mijloace terapeutice împotriva COVID-19, fiind evaluate în prezent de către EMA. Statele membre pot deja să recurgă la contractul nostru pentru 55 000 de tratamente cu Ronapreve. EMA evaluează în prezent alte șase medicamente care ar putea primi autorizația în curând, cu condiția ca datele finale să demonstreze calitatea, siguranța și eficacitatea lor. Progresele rapide realizate în cadrul ambițioasei Strategii privind mijloacele terapeutice ne arată ce poate oferi o uniune europeană a sănătății.

Progresul pandemiei în întreaga UE arată cât de fragilă este încă situația și cât de important este ca pacienții afectați de COVID-19 să aibă acces la tratamente sigure și eficace. Însă această evoluție demonstrează și mai mult faptul că trebuie să continuăm campania de vaccinare, în special în statele membre cu rate de vaccinare scăzute. Vaccinarea este singura metodă preventivă care poate asigura ieșirea din criză.”