Într-o bună zi, poate nu demult, din proprie intuiţie, dacă nu cineva din anturaj, i-a atras atenţia, preşedintele Klaus Iohannis a presimţit arsurile ce pot veni din partea USR, prin planul discret al acestuia, referitor la numirile din justiţie, pe care Stelian Ion încerca să le strecoare şi implementeze camuflat, acompaniat de mofluze declaraţii de bună intenţie. Resurecţia clandestină a unui model de justiţie, de pe vremea predecesorului actualului preşedinte, se prefigura timid. Desfiinţarea SIIJ, clamată în cadenţă, cu autoritate irepresibilă, devenise un virus lexical şi nu exista problemă mai importantă pentru ţară decât acest deziderat, care ascundea de fapt o intenţie viitoare: cine nu e cu noi trebuie măcar speriat dacă nu băgat temporar şi la răcoare. Amintirile sunt recente. Torentul de insanităţi la adresa social-democraţilor nu ascundea decât paravanul la reformarea legilor justiţiei, menite la rândul lor să inoculeze cultul fricii şi constrângerii. Deşi paradoxal, însuşi senatorul Dan Barna, unul dintre liderii useriştilor, simţise premergător alegerilor prezidenţiale ce înseamnă implacabila rigoare morală, dar se lăsa dus cu sorcova. Nu scrupulele morale îl dădeau afară din casă pe Ion Stelian, un modest avocat de Constanţa, aflat pe un aliniament de vasalitate faţă de alţii, precum Dacian Cioloş, şi poate alte comandamente. Istoria intelectualităţii autohtone, dacă îl introducem pe Ion Stelian în rândul acesteia, şi n-avem argumente, e plină de adaptabili. Când a mai venit şi intenţia AUR şi… USR de a solicita în Parlament declanşarea unei proceduri de verificare a averii preşedintelui Klaus Iohannis, motiv de scandal imens, cu reverberaţii, acesta a înţeles în sfârşit interminabilele precipitaţii sulfurice. În mesaje postate pe Fecebook, pentru a-l presa şi teroriza psihic, asupra preşedintelui se dă cu icnete de îndârjire şi intoleranţă un impresionant asalt, de către userişti, în speranţa deşartă că se vor reîntoarce la guvernare, adică la turnul de control al justiţiei şi la fondurile europene, ademenitoare prin PNRR. Şi în curând vom afla şi ce s-a strecurat în acesta. Se plătesc articole şi în presa internaţională, dar susţinute rămân atacurile virale online. Nu mai enumerăm rinocerii negri „cu onoarea sfâşiată”, cărora preşedintele le-a mătrăşit speranţa. Se pot citi însă texte umplute de ură şi agresivitate, care după lectură reclamă o ladă de lămâi. Fobii, tremurături, greaţă, dureri de nealinat, transpiraţii, mai ales în palmă. Şi nimeni nu se scandalizează de căderea în ridicol. A ricanat cineva, din tabăra useristă, la ceea ce a văzut în spaţiile de depozitare a buletinelor de vot şi proceselor verbale după alegerea ca primar al Sectorului 1 al Capitalei al Clotildei Armand? Capul la cutie. Ce nu se înţelege este că radicalitatea nu mai poate fi moneda de schimb sau grila de înţelegere a realităţii politice. Momentele de delir morbid nu mai fac deloc priză. După multe bâlbe, evident contraproductive, şi pentru sine, Klaus Iohannis a mutat… în folos propriu, asigurându-şi pentru o vreme non-ostilitatea social-democraţilor, ceea ce părea de neconceput. Printr-un precedent insalubru. Calm, tenace, inexpresiv, renunţând la grimasa plictisită, oftătura excedată, tonul acru, Klaus Iohannis a simţit că formarea unui nou executiv, într-un alt format decât cel precedent, revendicat de fapt de votul popular, ar putea fi o bilă albă pentru sine. Aripa rebelă din PNL, pilotată de Ludovic Orban, care şi-a luat inima în dinţi, se va dilua treptat, din cauza vremii de afară. De fapt, Klaus Iohannis a înţeles un lucru realmente raţional: problema nu este a încerca să ne schimbăm unii pe alţii, ci să interpretăm corect diferenţele dintre noi, să le asumăm şi să le înţelegem. Şi nu e vorba de un fals spirit de reconciliere. A înţelege înseamnă a deveni una cu ceea ce vrei să înţelegi. Aşa stând lucrurile şi nu altfel, liberalii (aripa Cîţu) vor negocia cu social-democraţii, pentru a ajunge la un compromis necompromiţător, cât va fi nevoie, fiindcă aşa sună… recomandarea, care nu se comentează.
