Ludovic Orban şi „banda celor 17”!

0
853

Ludovic Orban a devenit dizident şi voci din PNL anunţă că azi ar putea fi exclus din partid, după ultimele şarje, deloc cumpănite, împotriva… tuturor. Dizident faţă de propriul partid, dar şi faţă de Klaus Iohannis, flancat de încă 17 parlamentari fideli, în bună măsură derutaţi, Ludovic Orban se lansează într-o aventură cu final previzibil: eşecul. Au mai cochetat cu teribilismul infantil, de aceeaşi factură, şi alţii, cu altă statură politică. Ceea ce şochează de-a dreptul este însă anti-pesedismul găunos, nevrotic, ilogic, pe care îl exersează de mai multă vreme. Nu la chitară. Politician modest, într-o surescitare generală, isterică uneori, în referirile sale la social-democraţi, Ludovic Orban pare lovit de o amnezie prematură. Ascultându-l, deşi îţi dispare repede cheful, ai sentimentul că PNL se află de 30 de ani într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte cu PSD. Şi lucrurile nu stau deloc aşa. Şi bine ar face Ludovic Orban să revadă discursurile lui Crin Antonescu, fostul lider al partidului, în Parlament, din 2012. Sunt chiar recomandate. Şi au trecut numai 9 ani de atunci. Când coabitarea PSD-PNL părea trainică şi nemuritoare. Nici un reproş reciproc, dar nici unul, o unitate în cuget şi simţiri. Dar nu a fost chiar domnia sa ministru al Transporturilor, altminteri slab, în guvernul Tăriceanu (2007-2008) ţinut în viaţă de PSD? Nu a preluat la un moment dat conducerea Comisiei „Nana” pe vremea USL? Nu a ajuns premier, că se sufocase de aşteptare, în 2019 mituind parlamentari PSD? Voturile social-democraţilor erau responsabile la investirea guvernului Orban, dar sunt indezirabile astăzi. Luat în seamă prea mult, descumpăneşte. A dat un avertisment, la care râd şi muştele, încă nedoborâte de frig: va rămâne în PNL atât timp cât va exista „cea mai mică şansă” că partidul va fi întors de pe drumul actual, iar colaborarea cu PSD nu se va finaliza. Repetând întruna în neştire, haotic, eliberator, nişte clişee, fostul lider al PNL se legitimează drept un gargaragiu cu pretinse ifose de semeţie politică. Când într-o dungă, când fără o doagă. Tabela de marcaj indică, de acum clar: meci pierdut. Şi e unul în care se pierd multe.