Ateliere internaţionale de formare în educația digitală, la Ucv

0
516

40 de specialiști în domeniul științelor educației, cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, cercetători din şapte țări vor desfășura ateliere de formare în domeniul educației digitale, în perioada 13-15 noiembrie 2019, la Universitatea din Craiova.

„Reuniunea de formare de scurtă durată (C7)”, în cadrul proiectului Erasmus+ Ancrage du Numérique dans la Gouvernance des Établissements – ANGE (2017-1-FR01-KA201-037369, perioada de implementare: 01/09/2017-31/08/2020) aduce la universitatea craioveană specialişti din Franța (Association Enseignement Catholique Gironde-AECG, Bordeaux; Institut Catholique de Paris – ICP; Liceul „Paul Claudel Hulst” – PCH Paris); Quebec-Canada (CGEP – La Pocatiere); Spania (Universitatea din Salamanca), Finlanda (Liceul Novida Lukio, Loimaa), Belgia (Lycee ZAWM, St-Vith), Spania (Universitatea din Salamanca), Bulgaria (Liceul G.S. Rakovski, Bourgas). Alături de aceștia, vor participa și cadre didactice de la Universitatea din Craiova și reprezentanți ai Institutului Cultural Francez, de pe lângă Ambasada Franței la București

Dintre atelierele anunţate în program amintim: Le rôle des réseaux sociaux dans l’avancement et la dissémination des projets de coopération/recherche; Pratiques managériales et conduite du changement: les fondements d’un autodiagnostic; Le MOOC, une démarche de formation spécifique; Des open badges pour une reconnaissance ouverte; L’analyse, par le biais d’une grille d’observation, de mise en activités d’élèves accompagnés d’adultes (atelier desfășurat în cadrul „The Centre of Learning Assistance for Schooland Society – CLASS” al Universității din Craiova).