22 de stații de tramvai vor avea adăposturi noi

0
2794

RAT Craiova achiziționează 22 de adăposturi pentru călători pe care le va monta pe traseul liniei de tramvai, acestea fiind primele ce vor fi amenajate pentru călătorii care circulă cu tramvaiul. Achiziția ajunge la suma de 400.000 de lei.

RAT Craiova a lansat, recent, în SEAP, licitația pentru achiziționarea adăposturilor pentru călători. Documentația a fost depusă pe data de 1 noiembrie, iar termenul limită pentru primirea ofertelor a fost stabilit pentru data de 25 noiembrie. Potrivit caietului de sarcini, urmează să se achiziționeze două tipuri de adăposturi modulare: unele mai mari, compuse dintre trei module și alte mai mici care sunt alcătuite din două module. Din primul tip, vor fi cumpărate 11 de bucăți, iar din cel de-al doilea tip, aceeași cantitate.

Acoperișurile, realizate din sticlă securizată

Adăposturile trebuie să aibă un design modern și să fie fabricate din materiale rezistente, se precizează în documentația tehnică a achiziției. Acoperişul acestora va trebui să fie realizat din sticlă securizată sau laminată. „Acoperişul se va încadra în dimensiunile peronului şi va facilita drenajul apei către partea carosabilă. Fiecare modul, la interior, va fi dotat cu o bancă de odihnă pentru călători, încastrată în pavimentul peronului sau în structura metalică a acestuia”, se mai arată în caietul de sarcini al investiției. 

Adăposturile vor fi dotate cu bănci pentru călători

De asemenea, adăposturile vor fi dotate și cu elemente care vor facilita montajul de echipamente pentru informaţii utile sau panouri publicitare. Potrivit documentației, durata normală de utilizare a acestor module trebuie să fie de minimum opt ani. Tot în caietul de sarcini se precizează că, într-un termen de 30 de zile de la semnarea contractului de achiziție cu firma câștigătoare, trebuie furnizate modulele necesare pentru amenajarea primelor cinci staţii, pentru care s-a sabilit că vor fi prevăzute cu câte trei module fiecare.

Unde vor fi montate noile module

Adăposturile vor fi montate, conform, caietului de sarcini, pe traseul liniei de tramvai, acolo unde acum se află doar peroanele. Staţiile unde adăposturilor vor fi formate din trei module sunt cele de la Casa Tineretului, Spitalul Nr. 2, Teatrul Naţional, Piaţa Centrală, Institut și pasajul Electroputere. Potrivit documentației, astfel de amenajări vor fi amplasate pe ambele sensuri de circulaţie a tramvaiului. Celelalte 11 staţii în care adăposturile vor fi mai mici, adică formate din două module, sunt la Hanul Craioviţa, zona ANL Craiovița, SIF Craiovița, Şcoala „Decebal”, Rotonda şi Viitorul. 

Calea de rulare va fi refăcută cu 25,5 milioane de euro

Adăposturile cele noi se vor adăuga la o linie de tramvai care va fi și ea refăcută în totalitate. Recent, municipalitatea craioveană a semnat două contracte de finanțare europeană, în valoare de 25,5 milioane de euro, pentru modernizarea a două tronsoane ale căii de rulare a tramvaiului, ultimele care mai rămăseseră nemodernizate, find vorba de cea din zona „Henry Ford” și, la capătul opus, cea din zona „Peco Severinului”. Lucrarea va fi scoasă la licitație de primărie, iar apoi va intra în lucru.

17 tramvaie noi, o investiție de 35 milioane de euro

Tot în privința tramvaiului, autoritățile au anunțat investiții în flota de vagoane. După cum se știe, municipalitatea este pe cale să cumpere 17 tramvaie noi, cu fonduri europene, licitația de achiziție fiind în desfășurare, în acest moment, la Ministerul Dezvoltării Regionale. Valoarea tramvaielor a fost estimată la suma de 170 milioane de lei, echivalentul a 35,8 milioane de euro. Capacitatea tramvaielor, potrivit caietului de sarcini, este de 32 de persoane, pe scaune fixe. Constructorul trebuie să acorde o garanție pe 5 ani sau pentru o distanță parcursă de 350.000 de kilometri.