Craiova: Șoferi depistaţi la volan sub influenţa alcoolului

0
443
Conform IPJ Dolj, azi-noapte, în jurul orei 02.45, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, l-au depistat pe Robert N., de 25 de ani, din comuna Şimnicu de Sus, Dolj în timp ce conducea un autoturism, pe strada G. Bibescu din Craiova,  având o concentraţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul de 25 de ani a fost condus la U.P.U. Craiova unde i-au fost recoltate  probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În plus, sâmbătă dimineaţă, la ora 03.30, poliţişti rutieri din cadrul Biroului Rutier Craiova l-au depistat pe Emilian C., de 20 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Bucureşti, având o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoanei în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. 
Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.