Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare Dolj şi Direcţiei pentru Agricultură Dolj au organizat, ieri, o acţiune de amploare, în Piaţa Centrală din municipiul Craiova, pentru prevenirea activităţilor ilegale ce se comit în domeniul comercializării cărnii şi al produselor din carne, în domeniul comercializării legumelor şi fructelor şi în cel al comercializării produselor accizabile din tutun. Echipele mixte au luat „la puricat” toate standurile şi magazinele amplasate în piaţă, în urma neregulilor constatate fiind aplicate amenzi de peste 100.000 lei.
„În cadrul acţiunii, oamenii legii au verificat 48 societăţi comerciale, 18 agenţi economici persoane fizice, precum şi 16 producători agricoli. În urma neregulilor constatate, poliţiştii doljeni au întocmit un dosar penal şi au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale în valoare de 108.000 lei. De asemenea, s-au confiscat peste o tonă de legume şi fructe, precum şi 3.800 de ţigarete în valoare de peste 3.600 lei”, a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
Astfel, în urma controlului efectuat la punctul de vânzare al unei societăţi comerciale, situat în incinta Pieţei Centrale din Craiova, oamenii legii au constatat faptul că se oferea spre vânzare cantitatea de 600 kg cartofi, pentru care nu s-au putut prezenta documente de provenienţă. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei, dispunându-se, totodată, confiscarea cantităţii de 600 kg cartofi, pentru care nu s-au prezentat documente de provenienţă, au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.