Turcia se află în atenţia summitului special UE-Africa din capitala Maltei, de ieri şi astăzi, consacrat crizei imigranţilor. Această reuniune informală a liderilor europeni şi africani va anunţa crearea unui fond fiduciar de urgenţă pentru Africa de 1,8 miliarde de euro, o sumă relativ modică, destinată unor proiecte de securizare (lupta contra filierelor de traficanţi, întărirea controalelor la frontiere) şi de dezvoltare. Europenii sunt dispuşi să accepte dublarea numărului de vize pentru studenţii şi cercetătorii africani potrivit unui plan de acţiune. Negocierile cu Turcia au devenit o prioritate absolută şi UE solicită oprirea pe teritoriul turc a unui număr maxim de refugiaţi veniţi din Orientul Mijlociu, în special sirieni sau afgani. Ankara, după ce a primit 2,2 milioane de sirieni, solicită un ajutor de 3 miliarde de euro, o exceptare de la vize a cetăţenilor turci care voiajează în Europa, rundele de negociere pentru aderarea la UE, îngheţate de câţiva ani şi participarea Turciei la summituri europene. Atât preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cât şi Angela Merkel au cerut statelor membre a se exprima în privinţa solicitărilor Turciei. Şi asta într-un moment în care presa de opoziţie se află în colimatorul preşedintelui Erdogan. Este cel de-al şaselea summit consacrat crizei refugiaţilor. Ieri, s-a aflat că un vas plecat în noapte de pe coasta turcă Ayvacik cu 18 imigranţi, din care 7 copii, s-a răsturnat în larg în apropierea Greciei. Tot ieri, Suedia a anunţat reinstituirea controalelor la frontierele sale, începând de astăzi, „din cauza numărului mare de refugiaţi care sosesc”, a declarat ministrul de Interne, Anders Ygeman. De la mijlocul lunii septembrie, potrivit Oficiului de Migranţi, au sosit în Suedia 80.000 de refugiaţi.