ACL a primit în campania pentru prezidenţiale cele mai multe donaţii, urmată de PSD-UNPR-PC

0
326

ACL (PNL-PDL) a primit şi declarat, în campania pentru prezidenţiale, donaţii totale în valoare de 3.001.940 lei, devansând Alianţa electorală PSD-UNPR-PC, care a primit donaţii totale în valoare de 3.000.794 lei, potrivit unui comunicat al Autorităţii Electorale Permanente (AEP). PMP ocupă locul trei în clasamentul donaţiilor, formaţiunea primind şi declarând 817.010 lei, se mai arată în comunicatul AEP remis, ieri, Mediafax, în care se prezintă situaţia donaţiilor primite şi declarate de partide, alianţe şi candidaţi independenţi în campania electorală pentru alegerea Preşedintelui României. De asemenea, UDMR a primit şi declarat, în perioada menţionată, donaţii în valoare totală de 67.302 lei, în timp ce PPMT a primit şi declarat donaţii de 19.900 lei, PP-DD – 18.714 lei, iar PRM – 4.393 lei. Celelalte partide înscrise în cursa electorală, respectiv Partidul Alternativa Socialistă, Partidul Ecologist Român şi Partidul Prodemo nu au declarat donaţii. Astfel, valoarea totală a donaţiilor primite şi declarate de alianţe şi partide, pentru campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, este de 6.930.052 lei. Dintre toate alianţele şi partidele enumerate, PSD-UNPR-PC, ACL, PMP şi PP-DD au primit şi declarat, în perioada menţionată, donaţii şi din partea persoanelor juridice, în valoare totală de 1.265.534 lei, din care 738.794 lei – PSD-UNPR-PC, 429.640 lei – ACL, 96.000 lei – PMP şi 1.000 de lei – PP-DD, restul sumelor fiind constituite din donaţii făcute de către persoane fizice. În ceea ce priveşte candidaţii independenţi, topul donaţiilor primite şi declarate în această campanie este condus de Călin Popescu-Tăriceanu, cu 891.268 lei, urmat de Monica Macovei, cu 296.920 lei, şi de Teodor Meleşcanu – 164.900 lei.