Concurs de eseuri dedicat Zilei Naţionale a României

0
388

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează, în perioada 12-25 noiembrie, cea de-a VI-a ediție a concursului de eseuri dedicat zilei de 1 Decembrie, cu temele „Românii şi România în civilizaţia europeană”, „Valori şi simboluri ale istoriei naţionale” și „Tinerii la noi şi în lume”. Competiția se va desfăşura pe două secţiuni (10-14 ani şi 15-18 ani), iar lucrările – realizate cu caractere Times New Roman, 12, la 1,5 rânduri, maximum trei pagini A4 – vor fi depuse în plic sigilat la sediul instituției (strada „Traian Demetrescu” nr. 31), expediate prin poştă sau la adresa de e-mail casa_cultura_traian_demetrescu@yahoo.com, până la data de 22 noiembrie, ora 13.00. Pentru a fi validate, acestea trebuie să fie însoţite de numele, prenumele, vârsta, adresa şi numărul de telefon al concurentului. După deliberarea juriului, vor fi acordate Premiul I (în valoare de 100 de lei), Premiul al II-lea (75 de lei) și Premiul al III-lea (50 de lei), la cele două secţiuni. Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 29 noiembrie, ora 12.00, la sediul Casei de Cultură. Pentru detalii: tel. 0351/413.369.