China va deveni prima putere mondială în 2016, potrivit unui raport OCDE

0
358

SUA vor pierde locul de primă putere mondială şi vor fi depăşite de China în 2016, apoi de India, potrivit unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) publicat vineri, informează AFP. În raportul privind creşterea mondială până în 2060, OCDE mizează pe o creştere a economiei mondiale în medie de 3% pe an, cu diferenţe marcante între economiile de piaţă emergente şi cele din ţările avansate. Potrivit organizaţiei, din care fac parte cele mai bogate state de pe planetă, „ca urmare a nivelului puternic de creştere, PIB-ul total al Chinei şi al Indiei îl va depăşi pe cel al G-7 (Grupul celor şapte mari economii mondiale) până în 2025. El va fi de 1,5 ori mai mare până în 2060, în timp ce în 2010 acesta nu reprezenta decât mai puţin de jumătate din PIB-ul G7”, precizează OCDE. Economii vechi, ca Japonia şi cele din zona euro, ar urma, progresiv, să cedeze terenul în faţa unor ţări a căror populaţie este mai tânără, ca Indonezia şi Brazilia. În Europa, Franţa, în special, ar urma să înregistreze o creştere de 2% între 2011 şi 2030, apoi să scadă la 1,4% între 2030 şi 2060.