În ziua Congresului UDMR de la Cluj-Napoca, premierul ungar Viktor Orban anunţa, în cadrul programului „Bună dimineaţa Ungaria”, de la Radio Kossuth, că urma să participe la evenimentul menţionat. Asta releva şi presa scrisă de la Budapesta. El a mai spus, între altele, că este greu de imaginat „o relaţie mai complicată” decât cea dintre Ungaria şi România, dar în acelaşi timp că seria vizitelor nu se opreşte în Transilvania. Cât e de complicată relaţia Bucureştiului cu Budapesta o ştie Viktor Orban, fiindcă de dată recentă, se observă că relaţia Budapestei cu Kievul a devenit, prin şarje reciproce de declaraţii belicoase, excesiv de tensionată. Principalul partid de opoziţie, Tisza, în ofensivă, fiind considerat pro-ucrainian. Sunt destule ambiguităţi, în declaraţiile apărute în spaţiul public. Peter Szijarto, ministrul ungar de Externe şi Comerţ, declarând repetat că ţara sa se va opune admiterii Ucrainei în Uniunea Europeană. Viktor Orban, liderul Fidesz, de ani buni, e un politician nu lipsit de abilitate şi excesiv tact. Cultivă asiduu UDMR-ul, asta o ştiam, cooptat sistematic la guvernare, contează pe voturile comunităţii maghiare din România în perspectiva alegerilor legislative din aprilie anul viitor, are o relaţie bună cu premierul Ilie Bolojan cel puţin la nivel declarativ. Nu puţine gesturi ale premierului ungar, chiar afirmaţii –abil ambalate- nu dau bine şi au un iz provocator. La o petrecere cu lăutari, la care a participat, s-a cântat „Nu plecăm de aici”, cu tenta de rigoare subînţeleasă. Mai mult, unele vizite în Ardeal, cu fastul de rigoare, par ostentative, pentru români, care îşi reprimă, nu cu uşurinţă, orice gest de frondă. Congresul UDMR de la Cluj-Napoca a oferit însă, şi e regretabil, o mostră de sfidare gravă a invitaţilor români la evenimentul pomenit. S-a intonat în deschidere „Imnul Secuiesc”, o compoziţie muzicală lansată după Tratatul de la Triagnon din 1920, obsesie a Fidesz şi nu numai, spre uimirea premierului Ilie Bolojan, ministrului Economiei, Radu Miruţă (USR), Emil Boc, primarul Clujului, Sorin Grindeanu liderul PSD, care a şi părăsit sala, dar a revenit. Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, în alocuţiunea sa, a subliniat rolul de punte, în relaţia dintre România şi Ungaria a formaţiunii politice pe care o conduce, pentru ca premierul Ungariei să sublinieze, nici mai mult nici mai puţin decât „rolul strategic” al UDMR şi importanţa comunităţii maghiare din Transilvania. O realitate de netăgăduit este însă faptul că miniştrii maghiari… îşi cam fac datoria. Într-o postare, pe Facebook, ieri dimineaţă, Viktor Orban a scris că lansează o campanie de strângere de semnături împotriva planurilor de război ale Bruxelles-ului. După ce la Copenhaga fusese prezentat un asemenea plan. La Budapesta, pregătirile pentru alegerile parlamentare de anul viitor au început şi asta se resimte. Fidesz-ul nu stă grozav în sondaje, deşi Viktor Orban a licitat admiraţia lui Donald Trump pentru el. Cea mai recentă veste este posibila revenire în viaţa politică -se fac diligenţa pentru asta- a fostului ministru al Justiţiei, Judit Varga (45 ani), demisionară în urma unei graţieri a unui condamnat într-un caz de pedofilie. Judit Varga este… fosta soţie a actualului lider al Tiszei, Peter Magyar, şi se spune că în felul acesta se experimentează un joc psihologic.