Cipru – România se joacă în seara aceasta, de la ora 21.45 (în direct la Prima TV), în eşalonul al treilea al Ligii Naţiunilor, iar pe AEK Arena din Larnaca, fanii români vor domina atmosfera, aşa cum s-a întâmplat şi la Euro 2024. România are 6 puncte după 2 etape, iar Cipru are 3.
Selecţionerul Mircea Lucescu a prefaţat astfel partida: “Vom întâlni o echipă a Ciprului foarte ambiţioasă. Au debutat bine împotriva Lituaniei, ne-au impresionat prin forţa lor de joc, prin agresivitatea pe care au arătat-o, prin pressingul pe care l-au făcut. Au avut ghinion cu Kosovo. Noi am obţinut şase puncte, dar asta nu înseamnă nimic dacă nu vom obţine în continuare şase puncte. Eu le-am spus că echipa asta nu a câştigat nimic împotriva unei echipe mari. Dacă batem echipele mici facem pasul înainte, dacă nu, rămânem la nivelul ăsta, ceea ce nu este normal. Talentul jucătorului român este acelaşi, depinde cum îi educi, cum îi organizezi şi cum le ceri să facă performanţă. Acum nu mai am nevoie să îi văd pe jucători, invit 2-3 jucători, văd dacă se adaptează presiunii care există la echipa naţională şi vedem dacă mergem înainte sau nu. Eu l-am urmărit pe Bîrligea, îmi place jucătorul, dar trebuie să demonstreze că e mai bun decât cei care sunt aici”.
Echipa naţională de fotbal a României va juca şi pe 15 octombrie (ora 21:45), cu Lituania, la Kaunas.
Lotul României: Portari: Niţă (Damac), Moldovan (Sassuolo), Târnovanu (FCSB)
Fundaşi: Raţiu (Rayo Vallecano), Manea (Rapid), Burcă (Bani Yas), Drăguşin (Tottenham), Ghiţă (KS Cracovia), Paşcanu (Rapid), Bancu (U Craiova), Chipciu (U Cluj)
Mijlocaşi: Sorescu (Gaziantep), Man (Parma), Stanciu (Damac), R. Marin (Cagliari), M. Marin (Pisa), Olaru (FCSB), Dican (Farul), I. Hagi (Rangers), Coman (Al-Gharafa), Mihăilă (Parma), Mitriţă (U Craiova)
Atacanţi:Puşcaş (Bodrumspor), Alibec (Farul), Drăguş (Trabzonspor)