“Focus on the road”, pe şoselele din Dolj

0
1086

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj s-au alăturat operațiunii ”Focus on the road”, înscrisă în Programul Operaţiunilor Europene al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

Obiectivul principal al acțiunii vizează depistarea și sancționarea abaterilor la regimul rutier de natură a distrage atenția de la conducere, pentru prevenirea accidentelor de circulație, ținând cont de pericolul și consecințele circumscrise unor astfel de evenimente. “Pentru a preîntâmpina producerea unor accidente rutiere nedorite, polițiștii recomandă șoferilor să poarte centura de siguranță permanent, să nu se lase distrași de telefonul mobil la volan și să păstreze în mers o distanţă suficient de mare față de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă în caz de nevoie. Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie și folosiţi luminile de întâlnire inclusiv pe timpul zilei. Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi de trafic! Circulaţi cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor! Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanțe cu efect psihoactiv! Asigurați-vă temeinic înainte de a schimba direcția de mers și manifestați atenție sporită la pietoni, bicicliști, căruțași ori motocicliști. În plus, nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi, iar la primele semne, respectiv stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii, întrerupeţi călătoria şi parcaţi autovehiculul într-un loc sigur pentru a vă odihni. Nu uitați, înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a presiunii în pneuri, gradul de îmbătrânire şi uzură ale acestora şi ale racordurilor, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .