Despre deconspirare, după cinci ani de nou cadru legislativ

0
37

Articolul generalului de brigadă (r) Vasile Mălureanu apărut în revista „Vitralii – Lumini şi Umbre”, publicaţia veteranilor din serviciile române de informaţii (nr.15/2013), intitulat „Deconspirarea: cinci ani de abuzuri”, este, înainte de toate, bine argumentat şi în acelaşi timp atent redactat. De altfel, autorul mai semnează în acelaşi număr al revistei şi un şapou la „Afacerea Tănase: Din perspectiva Monicăi Lovinescu”, de fapt nişte însemnări, aşa cum se găsesc în „Jurnalul” acesteia (1981-1984, ediţia a II-a, „Humanitas”, 2003), mai mult decât semnificative pentru înţelegerea scenariului întregii poveşti, cunoscute de acum. Referirile autorului la prevederile Legii nr. 293/2008, care a aprobat cu modificări şi completări OUG 24/2008, sunt realmente critice şi denunţă, între altele, pronunţata coordonată traumatizantă a acesteia, prin chemarea în faţa instanţelor de judecată, deci expunerea publică, a celor acuzaţi de „poliţie politică”, adică suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fără ca legiuitorul să pună în corelaţie aceste „încadrări” cu baza legală şi justificarea operativă din punct de vedere al intereselor de securitate/ siguranţă naţională a activităţii informative în perioada comunistă. Parti-pris-ul autorului este, se subînţelege, unul firesc, chiar dacă nu poate depune mărturie de necontestat că n-au existat şi persoane, nu puţine la număr, care au avut probleme reale cu Securitatea, din cauze dintre cele mai bizare şi, nu rareori, a unui exces de zel nejustificat. A existat apoi, stimulat fiind, un zel toxic al neofiţilor, în sensul că vecini sau colegi de serviciu „s-au dat în gât” într-o veselie, din motive dintre cele mai diferite. Dreptate deplină are însă autorul când menţionează caracterul „discriminatoriu” al reglementării deconspirării, în ceea ce priveşte categoria colaboratorilor. Supuşi oprobiului public sunt numai colaboratorii serviciului naţional de informaţii din perioada comunistă, nu şi cetăţenii români care au colaborat cu servicii de informaţii străine. Pe care nu le mai enumerăm. Şi nu puţini fac şi în prezent acelaşi lucru. Faptul că mai multe segmente ale societăţii civile au solicitat Parlamentului modificarea legii de organizare şi funcţionare a CNSAS constituie o realitate, deşi „punctul de plecare” nu trebuie pierdut din vedere. Şi nu este vorba de Rezoluţia 1.481 a Consiliului Europei, adoptată în decembrie 2005, în temeiul raportului suedezului Goran Lindblad, referitor la „regimurile totalitare comuniste”, condamnate nuanţat la nivel declarativ, ci de „Raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România”, din decembrie 2006, în care se spune explicit: „În cazul Securităţii a fost vorba de o instituţie esenţială în susţinerea statului comunist, ilegitim şi criminal”. Un raport desfiinţat realmente de cei de la CriticAtac în lucrarea lor „Iluzia anticomunismului”. Se clamează şi astăzi, în ambele câmpuri politice, fără nuanţări, acelaşi clişeu: tot ce e legat de comunism e fără putinţă de tăgadă rău. Prin extensie, toţi cei care se opun judecării tăioase a comunismului sunt ei înşişi răi. S-a ajuns ca tocmai anticomuniştii să fie cei care menţin în viaţă comunismul, într-o manieră derizorie, ignorând realităţile profunde, esenţiale pentru înţelegerea lui şi a postcomunismului. Într-o armonioasă mişcare subterană, elitele democratice şi anticomuniste au lucrat bine. De pildă, elevii lui Constantin Noica, unul dintre mulţii intelectuali ai perioadei interbelice cu alunecări în extrema dreaptă, au reuşit să supravegheze toate mărturiile derapajelor prin interpretări făcute cu mănuşi. Gramatica anticomunistă a uimit prin coerenţă şi forţă simbolică. Etica s-a privatizat. În Spania, de pildă, Guvernul Mariano Rajoy, Parlamentul, dar şi Tribunalul Suprem se opun din răsputeri, după aproape patru decenii, condamnării franchismului, cu bilanţul său „robust” de victime. Revin la demonstraţia generalului de brigadă (r) Vasile Mălureanu din articolul menţionat, conform căruia Legea nr.293/2008 promovează „bizarerii juridice”. Pe care le detaliază. Trăgându-şi seva din „Raportul Tismăneanu”, act oficial al statului român, care defineşte ca „ilegitim” un regim politic, ceea ce în sensul juridic al termenului ar complica multe lucruri, care ar fi lovite de nulitate, fiind vorba de acorduri şi tratate internaţionale asumate de regimul comunist, legea în discuţie poate fi considerată drept una rezonabilă. Îngrădind excesele. Care permite şi extragerea unor foşti colaboratori dovediţi ai Securităţii, conform raportului de activitate pe anul trecut al CNSAS, deţinători ai titlului de „revoluţionar”, înspăimântaţi probabil de lozinca „Securişti – terorişti”, la mare preţ în decembrie 1989. Semn că suntem o mândrie de popor.