A VI-a ediţie a „Forumului pentru Inovare”

0
808

Timp de trei zile, în intervalul 16-18 octombrie 2013, la Bucureşti, în perioada Târgului Tehnic Internaţional Bucureşti, va avea loc ediţia a VI-a a „Forumului pentru Inovare”, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, un cadru în care întreprinderile mici şi mijlocii şi industria, alături de centre de cercetare inovatoare şi toţi cei interesaţi, vor beneficia de informaţii privind surse de finanţare şi instrumente de sprijin pentru dezvoltarea lor, pot participa la platforma pentru formarea de parteneriate pentru viitoare proiecte şi se pot exprima în cadrul discuţiilor privind analiza sistemului de inovare, privind strategiile în curs şi pot afla care sunt tainele poveştilor de succes.

Lucrările Forumului vor fi deschise de Clara de Tore, director Comisia Europeană, Directoratul C „Cercetare şi Inovare”. La eveniment vor participa de asemenea înalţi reprezentanţi ai Administraţiei Centrale şi Regionale, firme, unităţi de cercetare şi inovare. Acest simpozion se va realiza cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Judeţean Dolj, Agenţia pentru Dezvoltare Regională SV Oltenia, ARoTT – Asociaţia Română pentru Industrie Electronică şi Software. „Prin această manifestare dorim să sporim numărul de firme şi unităţi de cercetare-dezvoltare implicate în Platforme Tehnologice, să identificăm inovaţii, invenţii, firme inovative, noi tehnologii cu scopul de a transfera inovarea în mediul economic”, a precizat ing. Gabriel Vlăduţ, preşedintele ARoTT.

Transfer de cunoştinţe şi de tehnologie

Gabriel Vlăduţ

Simpozionul îşi propune promovarea metodelor şi metodologiilor inovative, dezvoltarea unor noi produse (servicii), transfer de cunoştinţe şi de tehnologie dinspre mediul cercetare către mediul productiv. Organizatorii doresc ca acest eveniment să fie un forum anual de discuţii, parteneriate (între unităţi, public privat, inventatori şi unităţi aplicante, cercetare şi industrie etc.) din ţară. Obiectivele care şi le-a propus acest Forum ar fi pe de o parte, stimularea inovării şi creşterea gradului de sensibilizare a mediului economic privind importanţa aplicării rezultatelor cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, iar pe de altă parte, intensificarea participării româneşti la programele Uniunii Europene şi integrarea Ariei Româneşti a cercetării în Aria Europeană: prezentarea programului FP7 al CE: “Cercetarea in folosul IMM-urilor”- masuri specifice, apeluri. „ Dorim ca pe parcursul celor trei zile să organizăm mai multe workshop-uri cum ar fi prezentarea, diseminarea şi promovarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi de dezvoltare tehnologică. Prezentarea expoziţiei cu oferte de tehnologii precum şi prezentarea sprijinului oferit de ARoT pentru participarea IMM-urilor în programele de cercetare”, a mai spus Gabriel Vlăduţ. Tot ca un obiectiv propus de Forum ar mai putea fi şi participarea României la organizarea manifestărilor ştiinţifice şi expoziţionale internaţionale precum şi creşterea originalităţii contribuţiei proprii prin organizarea unui brokeraj de tehnologii, întâlniri şi analize bilaterale între cei ce solicită anumite tehnologii, vizite în standuri organizate la ARoTT Craiova pentru prezentarea tehnologiilor de interes prezentate la saloanele de invenţii şi inovaţii.