Seară de muzică rusă, la Filarmonică

0
381

Filarmonica „Oltenia” vă invită la o seară de muzică rusă, în compania Orchestrei Simfonice, condusă de dirijorul Emil Siegbert Maxim, şi a solistului violonist Daniel Podlovschi. Concertul simfonic, care este prezentat astăzi, de la ora 19.00, oferă spre audiţie Preludiu la opera „Hovanşcina”, de Modest Musorgski, Concertul în Re minor pentru vioară şi orchestră, de Aram Haciaturian, şi Simfonia I în Sol minor, de Vasili Kalinnikov. Un bilet costă 15 lei (pentru elevi, studenţi, pensionari – 8 lei).

Emil Siegbert Maxim

Cariera muzicală a dirijorului Emil Siegbert Maxim este polarizată în jurul a trei centre culturale: Cluj (oraşul său natal), Craiova (oraşul adoptiv) şi Bucureşti (oraşul popasului său, între 2006-2009, ca dirijor al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”). A absolvit Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a înfiinţat şi Corul bărbătesc „Armonia”, tot aici devenind maestru de cor şi apoi dirijor al Operei Române (1967-1995).

A dirijat operă (partituri clasice, muzică romantică italiană, partituri ale romantismului francez, muzică italiană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, inclusiv epoca veristă), operetă, spectacole de balet şi un mare număr de creaţii româneşti. Nu în ultimul rând, a dirijat lucrări vocal-simfonice: „Requiem-ul” mozartian, „Carmina burana” de Carl Orff, Missa în Do major de Beethoven. În perioada 1995-2006 a fost profesor al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. În 1995 a ajuns în Craiova, unde, timp de şase ani, a fost director general al Teatrului Liric „Elena Teodorini” şi unde a revenit în 2009, la invitaţia Filarmonicii „Oltenia”.

Daniel Podlovschi

Daniel Podlovschi s-a născut la Iaşi, la 20 februarie 1939, şi a absolvit, în 1960, Conservatorul din Bucureşti, la clasa profesorului Avakian, remarcându-se printre cei mai talentaţi violonişti din generaţia sa. A urmat studii postuniversitare la Moscova, cu Iuri Iankelevici; în 1969, la recomandarea lui Isaac Stern, a obţinut o bursă la Juilliard School of Music din New York, la clasa legendarului pedagog american Ivan Galamian. În SUA (la Detroit), a participat şi la cursurile de măiestrie artistică susţinute de Itzhak Perlman.

În calitate de profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, a obţinut rezultate remarcabile cu studenţii săi, contribuind decisiv la formarea şi afirmarea profesională a acestora. A fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” şi cu Diploma de onoare a oraşelor Oklahoma şi Maryland. Reputatul interpret este un virtuoz al viorii în cel mai înalt şi mai adânc sens al cuvântului; sunetul său este amplu, generos, tehnica perfect pusă la punct. Mai mult încă, este un muzician şi un artist care se bucură de un imens şi binemeritat prestigiu.