„Telenovelă” oltenească în Peninsulă: Fetiţă de 3 ani „răpită” din Italia de bunică, găsită în Craiova

0
151

Povestea unor craioveni a pus pe jar autorităţile italiene din zona Bresciei, după ce o tânără de 24 de ani, din Bănie, care locuieşte în Rocandelle (Italia), a anunţat că fiica ei, în vârstă de 3 ani, a dispărut. Incidentul s-a petrecut luni şi, după câteva ore de panică, mama tinerei, o craioveancă de 42 de ani, şi-a sunat fiica de pe un telefon mobil spunându-i că a luat fetiţa cu ea, sunt într-un autocar şi se îndreaptă spre România, după cum relatează Bresciaoggi.it.

Tânăra l-a anunţat şi pe tatăl fetiţei, tot român, de care se despărţise şi care rămăsese tot în Italia, însă locuieşte şi munceşte în Bergamo. Bărbatul a pornit cu maşina către România, iar miercuri a ajuns în Craiova, la locuinţa foştilor săi socri, unde şi-a găsit fetiţa. Bunicii copilei nu s-au împotrivit ca acesta să o ia înapoi în Italia. Bunica şi-a argumentat decizia susţinând că a luat fetiţa în România pentru a-i oferi un trai mai bun, întrucât în Italia este criză. Aceasta chiar a încercat să-şi convingă şi fiica să revină în ţara de origine, spunându-i că familia o poate sprijini să-şi crească mai bine fetiţa, însă tânăra de 24 de ani a refuzat repetat acest lucru, mai ales că îşi găsise şi de lucru.

Potrivit aceleiaşi surse, doar tatăl fetiţei a plecat după ea, întrucât mama ei rămăsese fără documentele de identitate, pe care le luase tot bunica, special pentru a o împiedica să-şi recupereze fata. Autorităţile italiene au fost anunţate, în cursul zilei de miercuri, tot de mama fetiţei, că episodul „răpirii” s-a încheiat cu bine şi că micuţa a fost găsită şi este sănătoasă, iar din câte se pare bunica va scăpa fără să fie cercetată.

Reprezentanţii Poliţiei doljene spun că nu au fost înştiinţaţi în nici un fel despre această „răpire”, nici de autorităţile italiene, nici de părinţii micuţei.