N-ar fi mai bune demersurile pentru un partid unic?

După ce, zilele trecute, s-a tot vorbit de platforma de centru-dreapta „Noua Republică”, iniţiată de un apropiat al PDL, Mihai Neamţu, membru fondator al Asociaţiei Blogary, despre care ne-am convins, la lectură, că e „apă de ploaie”, Gabriel Oprea, ministrul Apărării şi preşedinte UNPR, anunţă şi el declanşarea demersurilor constituirii unei platforme civice de centru-stânga, despre care rămâne convins că „partenerii din coaliţie, chiar dacă au altă orientare ideologică, o vor saluta”. Pentru că „dialogul dintre stânga şi dreapta, atâta vreme cât este purtat pe coordonatele interesului naţional, este mai mult decât necesar pentru România”, opinează, înţelept, acelaşi Gabriel Oprea. Care mai adaugă, pentru încurajarea propriului activ de partid, în care are încredere, că în viitoarele alegeri partidul său va merge pe propriile picioare, dar într-un concubinaj discret, de menajare a PDL, acolo unde e cazul. Şi cam peste tot e cazul. Sigur că această menajare este de înţeles, fiindcă ar fi culmea ca UNPR „să deranjeze” principalul partid de guvernare, cu care se află în deplină simbioză. Promovând deplina articulare, în temeiul interesului naţional, marota UNPR-iştilor, între „valorile stângii responsabile” şi ale dreptei, „obligatoriu responsabile”, Gabriel Oprea ar deveni de luat în seamă, propunând revenirea la partidul unic. Un partid format, în exclusivitate, din valori „responsabile”. Celelalte forţe politice putând fi, nu atât discreditate, cât considerate „iresponsabile”. În noul partid unic şi-ar asigura, oricum, o funcţie de conducere, că altceva nu credem că-l interesează. Numai că discuţia serioasă abia acum începe. Şi fostul ministru al Muncii, Marian Sârbu, şi fostul ministru al Justiţiei şi, apoi, al Externelor, Cristian Diaconescu, ambii ca social-democraţi, acum UNPR-işti, au evocat numărul primarilor racolaţi de la PSD, PNL şi PC. Operaţiunea, şi aşa suspect de agresivă, deocamdată nu se bucură de nici un fel de simpatie populară. În plus, loialitatea celor „arvuniţi”, serioasă acum, se poate transforma peste noapte în trădare. Un gazetar suficient de intransigent, care nu poate fi bănuit de simpatii pro-USL, Dan Tapalagă, descria recent UNPR ca o vidanjă a politicii româneşti. Şi demonstra afirmaţia. UNPR are nevoie de procente la viitoarele alegeri, iar PDL de UNPR. Pentru prima dată pe scena politică a ţării avem un asemenea experiment straniu. În ultima vreme, liderii UNPR s-au activat în zona comunicării şi au încercat, cu vizibilă discreţie, să se debranşeze, declarativ, de PDL, ceea ce este de-a dreptul imposibil. Oricum, înainte de a creşte în sondaje, UNPR trebuie să existe în sondaje. Şi există riscul ca, în multe judeţe, cei mai deranjaţi de această geneză insolită să fie chiar PDL-ul, care a şi vorbit de eventuala „topire” a UNPR în viitoarea Mişcare Populară. Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, aproape vexat, şi-a atenţionat colegii din PDL să-şi vadă de treabă, pentru că nu se va întâmpla niciodată aşa ceva. Semn că armonia e deplină, doar în anumite zile ale săptămânii, când „interesul naţional” o cere.