Încă un record pentru Colegiul „Carol I” – Eleva Ştefania Sterpu, medaliată cu bronz la Olimpiada Internaţională de Astronomie

1
473

Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova şi-a mărit palmaresul premiilor internaţionale încă din primele săptămâni ale acestui an şcolar. Ştefania Sterpu, elevă în clasa a IX-a, la specializarea Matematică- Informatică, a obţinut medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Astronomie de la Alma-Ata, din Kazakhstan, derulată la sfârşitul lunii trecute.

Ştefania Sterpu

Medalia de bronz obţinută de eleva Ştefania Sterpu este primul premiu internaţional din istoria participărilor judeţului Dolj la olimpiadele de astronomie şi astrofizică. Totodată, este cel de al 52-lea premiu internaţional adus Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova. Tânăra este la prima performanţă peste graniţe. A reprezentat România alături 3 elevi din Baia Mare, medaliaţi cu argint şi unul din Galaţi care a obţinut şi Medalia de Aur.

Ştefania a descoperit tainele astronomiei când era clasa a VI-a, la un cerc de astronomie de la Palatul Copiilor. Acum la liceu îşi continuă pasiunea, tot în afara ariei curriculare, la un cerc de specialitate, organizat la şcoală de profesorul Octavian Georgescu. „Îmi place această ştiinţă pentru că are legătură şi cu Fizica şi cu Matematica, discipline ale profilului meu. Şi sunt ajutată să-i cunosc tainele de profesorul Octavian Georgescu, care m-a şi pregătit pentru olimpiadă. De la domnul profesor am făcut rost de toate materialele informative. Pentru partea observaţională are un telescop. Cu acestea am reuşit şi am învins cei 50 de contracandidaţi de la secţiunea de juniori ”, a mărturisit olimpica.

Îşi doreşte să devină cercetător

Ştefania Sterpu nu este la prima încercare de a participa la o olimpiadă internaţională. Încearcă să atingă performanţa încă de anul trecut. „La olimpiade am participat şi în urmă cu doi ani. Am fost la naţională şi am obţinut menţiune. Anul trecut însă am obţinut Premiul II şi m-am calificat în lotul lărgit. Nu am reuşit să particip pentru că este o limită de vârstă de 14 ani şi mai aveam 19 zile până să-i împlinesc şi am fost respinsă”, a spus olimpica. Liceanca, în vârstă de numai 14 ani, îşi doreşte să lucreze în cercetare, fie în domeniul Astronomiei, fie în domeniul Fizicii. Se pregăteşte intens. Anul trecut a obţinut menţiune la Olimpiada Naţională de Fizică. În acest an şcolar îşi doreşte să facă şi mai multă performanţă. Are însă şi alte pasiuni: literatura science-fiction şi desenul.

 

1 COMENTARIU

  1. Pentru conformitate, în articolul prezentat sunt o omisiune şi o eroare. Eroarea este afirmaţia calificării elevei în lotul lărgit al României când de fapt era vorba de calificarea in lotul restrans, adica in primii 3 juniori ai ţării noastre ca şi în acest an. Poate că emoţia e de vină! Omisiunea este că eleva reprezenta şcoala sa de provenienţa la IAO 2011(adică şcoala nr 21 “Gheorghe Ţiţeica” ) deşi la Concursul Naţional de la Tulcea a reprezentat Colegiul Naţional “Carol I” Craiova impreună cu alte două colege. Pregătirea lotului judeţului Dolj a fost efectuată într-adevăr de profesorul Georgescu Octavian in cadrul Astrobotic Club la Colegiul Naţional “Carol I” pentru toţi participanţii la faza naţională şi în acest an ca şi anul trecut, anterior pregatirea efectuandu-se la Palatul Copiilor Craiova iar in 2006 la Şcoala nr. 33 Craiova.

Comments are closed.