Ţigarete de contrabandă, descoperite la Calafat

0
386

Poliţiştii  din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, cantitatea totală de 11.000 de țigarete, ascunse și nedeclarate.

La data de 10.09.2024, în jurul orei 07:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, s-a prezentat,  pe sensul de intrare în țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 44 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Bulgaria. În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români și bulgari a descoperit mai multe pachete de țigarete, ascunse și nedeclarate, în roata de rezervă, într-o boxă portabilă, dar și în pereții unor lăzi frigorifice portabile. Cu ocazia inventarierii acestora, a rezultat cantitatea totală de 11.000 de țigarete (550 de pachete ), care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență. Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 12.650 lei, a fost indisponibilizată de polițiști, iar șoferul s-a ales cu dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale prin unitatea de Parchet competentă.