„Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafețe împădurite”

0
482

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)  Centrul județean Dolj a anunţat astăzi printr-un comunicat de presă că a fost aprobat Ghidul solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafețe împădurite”, aferentăSubmăsurii 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”,din cadrulMăsurii 8 „Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătățirea viabilități pădurilor”, din Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Ediția I – august 2019, Sesiunea 4/2019.
“Scopul ajutorului îl reprezintã acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole şi neagricole şi formelor asociative ale acestora pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite, trupuri de pădure pe terenurile agricole și neagricole,
perdele forestiere de protecție pe terenurile agricole și neagricole”, a subliniat Sorin Răducan, directorul executiv al APIA DOLJ.
Beneficiarii schemei sunt deţinătorii publici şi privaţi de teren agricol şi neagricol şi formele asociative ale acestora. În categoria deținãtorilor publici de teren agricol și neagricol sunt incluse unitãţile administrativ teritoriale de nivel LAU 2 (comune, orașe, municipii) și alte persoane juridice de drept public, precum și formele asociative ale acestora. În categoria deținãtorilor privați de teren agricol și neagricol sunt incluse persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societățile comerciale, asociațiile și fundațiile, alte persoane juridice de drept privat, precum și formele asociative ale acestora. “Suprafața terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de perdele forestiere de protecție, trebuie să fie de cel puțin 0,5 ha, iar suprafața compactă minimă împădurită de cel puţin 0,1 ha. Suprafața terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de trupuri de pădure, trebuie să fie de cel puțin 1 ha, iar suprafața compactă minimă împădurită de cel puțin 0,5 ha”, a mai spus reprezentantul APIA.
Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de 100% din totalul costurilor eligibile.
La nivelul județului Dolj, au fost înregistrate în sesiunile anterioare, de depunere 15 cereri de finanțare pentru Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafețe împădurite pentru o suprafață totală de 130,76 ha.