Zinedine Zidane şi-a cam pierdut răbdarea

0
64

Aflat de trei luni „în aşteptare”, după despărţirea de Real Madrid, Zinedine Zidane a declarat pentru canalul spaniol RTVE, duminica seara, că „iubeşte fotbalul şi asta a făcut toată viaţa sa”. Nicio vorbă însă despre viitoarea destinaţie, deşi „Mirror” a devoalat că „Zizou” se află în cursă pentru a ajunge pe Old Trafford, şi a îi succedat lui „Special One”, a cărui situaţie devine cu fiecare zi tot mai precară. Manchester United are în campionat, după 4 etape, 2 victorii şi 2 înfrângeri. O cădere, întâmplătoare, a lui Jose Mourinho, pe scările stadionului Wembley, unde venise să asiste la întâlnirea din Liga Naţiunilor, dintre Anglia şi Spania (1-2), a fost viu comentată, îndeosebi pe reţelele de socializare, prăbuşirea fiind asemuită cu cea din clasament a echipei sale. Înaintea CM 2018, Zinedine Zidane era văzut ca posibil succesor al lui Didier Deschamps, în fruntea echipei Franţei. După succesul repurtat de „albaştrii”, în Rusia, un asemenea vis se amână.