În aşteptarea de locuinţe sociale / Primăria Craiova reînnoieşte la acte şi comisii

0
653

primaria craiovaCraiovenii care au depuse, de ani buni, dosare pentru obţinerea unei locuinţe sociale trebuie să îşi actualizeze toate documentele în cursul lunilor octombrie şi noiembrie. Totodată, autorităţile locale au conceput şi noul regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea comisiei sociale care repartizează locuinţelor destinate închirierii.

Documentul este postat pe site-ul municipalităţii şi poate fi consultat de către publicul interesat până la data de 26 septembrie. În tot acest timp, persoanele interesate pot veni cu propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la acest proiect.

Potrivit municipalităţii, regulamentul privind constituirea şi funcţionarea acestei comisii trebuia refăcut ca urmare a schimbării de legislaţie, iar principala modificare este cea cu privire la termenul de actualizare a dosarelor. „Având în vedere modificările legislative intervenite prin H.G. nr.251/14.04.2016, pentru anul 2016, termenul de actualizare a dosarelor de locuinţe pentru tineri este de la data de 1.10.2016 până la data de 30.11.2016”, se precizează în noul regulament.

Lista de prioritate se stabileşte şi se reface anual. În această listă, sunt cuprinşi toţi solicitanţii care îndeplinesc criteriile, în ordinea descrescătoare a punctajului primit.

Numărul de camere al locuinţelor se stabileşte în funcţie de numărul de persoane din familie, respectiv o persoană – 1 cameră, două persoane – două camere, 3,4 persoane – 3 camere, 5,6 persoane – 4 camere, 7,8 persoane – 5 camere. În situaţia epuizării numărului legal de camere la care au dreptul solicitanţii de locuinţă, aceştia pot să opteze în ordinea de prioritate pentru repartizarea unei locuinţe cu un număr de camere inferior.

Dacă te înscrii, nu înseamnă că şi primeşti

Municipalitatea precizează că înscrierea în aceste liste „nu implică şi obligativitatea repartizării unei locuinţe având în vedere faptul că, pe de o parte numărul solicitanţilor poate fi mai mare decât numărul locuinţelor ce se construiesc/devin vacante din fondul închiriat, iar pe de altă parte, la data repartizării efective a locuinţelor, solicitanţii pot să nu mai îndeplinească toate criteriile prevăzute de lege, unii dintre aceştia pot avea situaţia locativă deja rezolvată sau pot să refuze locuinţa repartizată”, după cum se precizează în regulament.

Solicitanţii înscrişi în listele de priorităţi, care nu pot beneficia de repartizarea unei locuinţe în limita fondului disponibil din anul respectiv, pot primi repartiţii în anii următori. Asta însă în limita fondului disponibil în fiecare an şi în noua ordine de prioritate stabilită.

Comisia socială face dosarele şi anchetele sociale

Comisia socială a Primăriei Craiova va avea aceleaşi atribuţii ca şi până acum. Potrivit regulamentului, stabileşte şi propune spre aprobare CLM Craiova lista documentelor justificative necesare în analiza cererilor de locuinţă destinate închirierii. De asemenea, stabileşte criteriile şi sistemul de punctare. În ceea ce priveşte criteriile pe care le va adopta, acestea se vor face cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Tot comisia va analiza şi aviza şi cererile de schimbare a locuinţei repatizate iniţial. De precizat că locuinţele sociale nu pot face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare şi nici nu pot fi subînchiriate de către cei care le primesc de la Primăria Craiova.

Regulamentul vine şi cu detalii despre cum trebuie să se procedeze în cazuri speciale. Astfel, pentru întocmirea corectă a listei de priorităţi, acolo unde există neconcordanţe între declaraţiile titularilor şi documentele anexate la cerere, comisia trebuie să verifice starea de fapt prin efectuarea de anchete sociale.

De cealaltă parte, RAADPFL Craiova este obligată, tot prin acest regulament, să solicite comisiei sociale, prin intermediul secretariatului tehnic al acesteia, repartizarea locuinţelor aflate în administrarea sa, care au devenit vacante.