Ambulatoriul „Filantropia”, în fapt, un nou spital al Craiovei

0
654

spital (1)Reţeaua sanitară a municipiului Craiova se va extinde, din primăvara viitoare, cu noi sedii medicale. Executivul local, prin alocarea celor 33 de milioane de lei proiectului de creare a Ambulatoriului Spitalului nr. 2, dovedeşte că intenţiile de a ridica nivelul de infrastructură medicală au prins contur, ba chiar multe edificii au fost deja inaugurate, dacă ne referim la modernizările din toate celelalte spitale muncipale. Firma Recon, aşa cum ne-a obişnuit, ţine la blazon şi confirmă acum finalizarea tencuielilor la interior, a compartimentărilor şi a instalaţiilor sanitare de apă şi canalizare.

Asumată concret prin alocare financiară, investiţia masivă în sistemul local de sănătate publică a conducerii municipiului Craiova, prin refacerea spaţiilor cu destinaţie sanitară şi, acum, continuarea construcţiilor la Amulatoriul Spitalului Municipal „Filantropia” vin să dea o altă imagine sistemul medical din Craiova. Aici se vor muta 4 dintre secţiile Spitalului „Filantropia”. La unele corpuri de clădire se va mai adăuga un etaj, iar la final toate cele patru corpuri noi vor fi cuprinse în aceeaşi curte. În corpul C va fi amenajată Secţia Medicală I, în corpul B – Secţia Medicală II, iar în corpul A (care va fi înălţat cu două etaje) – Secţia Medicală III şi Urgenţa. În corpul de clădire rămas va fi amenajată o Secţie de Fizioterapie.spital (3)

Se lucrează în ritm alert

Corpul B are, deja, finalizate tencuielile la interior. La fel şi compartimentările cu gips carton. În prezent, aici, se montează peretele cortină la faţada Est. Instalaţiile electrice sunt şi acestea gata. Coloanele pentru instalaţiile sanitare de apă şi canalizare au fost executate. La Corpul C, tencuielile la interior au fost efectuate complet la etajele 1,2 şi 3. S-a realizat compartimentarea, iar instalaţia electrică este finalizată. Etajele 1 şi 2 de la Corpul D sunt compartimentate şi se execută în prezent lucrări de hidroizolaţii la terasă. Aici, scările exterioare sunt în lucru, fiind în câteva săptămâni realizate.

„Investiţia în Sănătate este prioritată în mandatul meu. La noul spital municipal din Craiova, constructorul se mişcă în ritm alert şi vom putea în aceste condiţii ca, de la anul, să fim trataţi într-o nouă unitate sanitară, ce va îndeplini standardele de calitate cerute de legislaţie. Termenul de finalizare a lucrărilor este 15 martie 2017 şi, aşa cum se lucrează de responsabil, nu am niciun dubiu că firma constructoare îşi va îndeplini lucrarea în termenul stabilit. Clădirile noi vor fi legate de cele ale Spitalului de Boli Infecţioase «Victor Babeş» prin două pasarele acoperite, una la nivelul etajului întâi pentru a lega blocul alimentar şi alta către laboratorul de analize care va rămâne în spital”, ne-a precizat Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.spital

Tentative au mai fost

În Programul de investiţii publice 2016, având ca sursă venituri curente, municipalitatea Craioveană are prevăzută la cap. 66.02 Sănătate – Amenajare clădire pavilion pentru secţii aferente Spitalului Filantropia suma de 9.481 mii lei. Să mai precizăm că până la actuala decizie a municipalităţii au mai fost două tentative de a continua lucrările la corpurile abandonate. Prima a fost în perioada 1993, când se intenţiona ca aici să se realizeze un spital pentru cei infectaţi cu virusul HIV, dar lipsa ulterioară de fonduri şi-a spus cuvântul. A urmat o a doua tenativă de a cuprinde clădirea abandonată în programul de investiţii al Ministerului Sănătăţii, propunându-se construirea unui spital cu 150 de paturi şi extinderea spitalului. Şi de această dată, a fost tăiat de pe listă din lipsa banilor.spital 4

Zeci de mii de pacienţi, trataţi în „Filantropia”

Ambulatorul integrat spitalului Filantropia oferă servicii medicale clinice (consultaţii) şi paraclinice (investigaţii analize medicale, investigaţii radiologice, investigaţii anatomo-patologice) pentru pacienţii care se prezintă cu bilet de trimitere, cât şi la cerere, contra cost. Se oferă servicii medicale clinice la următoarele cabinete: alergologie, recuperare şi reabilitare fizică, cardiologie, chirurgie generală, ortopedie, dermato-venerologie adulţi şi copii, diabet şi boli de nutriţie, endocrinologie, medicină internă, medicina muncii, neurologie, obstetrică-ginecologie, oftalmologie adulţi şi copii, oncologie, ORL adulţi şi copii, psihiatrie, urologie, planificare familiala, hematologie, pediatrie şi stomatologie.

În cadrul Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova s-au efectuat, în 2013, consultaţii clinice la 41.592 pacienţi iar la 1.676 de pacienţi s-au realizat consultaţii recuperare şi reabilitare. În 2014, numărul a crescut: consultaţii clinice   pentru 44.284 pacienţi şi consultaţii recuperare şi reabilitare la 1.619 pacienţi. Tot în 2014, numărul consultaţiilor stomatologice oferite a fost de 509. Anul 2015    a însemnat un număr de 66.623 pacienţi consultaţi şi alte 1.612 persoane consultate pentru recuperare şi reabilitare. Au mai fost consemnate consultaţii stomatologice altor 660 pacienţi.