Am jucat pentru un punct şi am pierdut două

0
371

CFR Cluj – Universitatea Craiova  0-0

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu, spectatori: 2.500

CFR: Mincă 7 – Tiago Lopes 7, Larie 7, Mureşan 4, Camora 7 – Gomelt 6, Nascimento 6 – Rus 6 (90 Peteleu), Ruiz 5 (50 Horj) 7, Păun 6 (65 Nouvier) 5 – Bud 6. Antrenor: Vasile Miriuţă

Universitatea: Calancea 6 – Briceag 5, Kelic 7 (44 Zlatinski) 6, Acka 7, Vătăjelu 6 – Madson 7 (72 Gustavo) 6, Popov 6 – Manea 5, Bancu 4, Nuno Rocha 5 – Măzărache  5 (54 Rambe) 6. Antrenor: Gheorghe Mulţescu

Arbitru: Ovidiu Haţegan 8.

Observatori: Romulus Gabor, Aron Huzu

Eliminat: A. Mureşan 23

bancuUniversitatea a avut în Gruia obiective mici şi n-a fost capabilă să câştige, deşi a jucat 70 de minute în superioritate numerică

După cum a arătat primul „11” al Ştiinţei în Gruia, cât şi aşezarea în teren, alb-albaştrii au mers în Ardeal pentru a scoate un punct. L-au şi obţinut, dar cu regret, fiindcă şi celelalte două le erau la îndemână, fiindcă au evoluat 70 de minute în superioritate numerică. Fără Kay, Ivan şi Băluţă, şi cu metronomul Zlatinski doar pe bancă, oltenii au stat la cutie în speranţa unui contraatac, deşi clujenii trebuiau să fie extenuaţi după cele 120 de minute jucate cu două zile în urmă în Cupa Ligii. Avântul gazdelor din start a fost topit de intrarea inconştientă a lui Andrei Mureşan la Popov, pedepsită cu eliminare, deşi şi un galben era suficient pentru a-l trimite la cabine, fiind al doilea. Rolurile s-au schimbat, dar nu brusc, ci după pauză, Craiova neştiind ce să facă imediat după ce s-au văzut obligaţi să atace. După întreruperea jocului, alb-albaştrii au ocupat jumătatea adversă, având cu o posesie netă, dar ineficientă. Doar două ocazii au avut oamenii lui Mulţescu, ambele prin Madson, în rest dominarea fiind doar pentru impresia artistică. Tehnicianul Universităţii a făcut nu doar un prim „11” ciudat, ci şi nişte schimbări bizare. Rambe a fost aruncat în avanposturi, dar nu a fost suficient utilizat de coechipieri, din „pivotările” sale putând apărea câteva oportunităţi de gol.. Zlatinski a fost trimis pe teren chiar înainte de pauză, deşi schimbarea putea aştepta încă un minut, sau putea surveni mai devreme, imediat după eliminare. Ca aşezare, nu s-a schimbat mare lucru, practic Popov coborând pe locul debutantului Kelic, impecabil până atunci, în special în jocul aerian. Madson, poate cel mai bun jucător al Craiovei, a fost schimbat surprinzător pentru a-i face loc lui Gustavo, care s-a remarcat doar printr-o lovitură liberă executată decent, de la 30 de metri. În schimb, pe teren au rămas Briceag şi Bancu, de departe cei mai slabi alb-albaştri la Cluj. Gazdele şi-au apărat foarte bine punctul, iar Craiova nu a reuşit să marcheze în Gruia în cele 210 minute pe care le-a disputat cu CFR-ul în decurs de o lună. Universitatea s-a dus la Cluj pentru un egal şi l-a şi obţinut, însă a ratat ocazia de a-şi recupera punctele pierdute/furate la Timişoara. Oltenii sunt pe 2 până joacă Dinamo şi săptămâna viitoare joacă acasă, cu Chiajna.

Alb-albaştrii şi-au asumat prestaţia modestă

La final, jucătorii Craiovei s-au dus spăşiţi în faţa celor 50 de fani care i-au încurajat pe arena din Gruia, recunoscând şi la conferinţa de presă că au prestat un joc slab, în condiţiile în care au jucat aproape un meci întreg cu un jucător în plus.

Antrenorul Gheorghe Mulţescu a recunoscut că s-a ratat o şansă mare de a trece pe primul loc, însă echipa n-a fost pregătită să abordeze meciul în superioritate numerică şi când gazdele s-au blocat în propria jumătate alb-albaştrii n-au avut soluţii: „N-am avut inspiraţie, îndemânare, ne-a lipsit ultima execuţie: fie că e pasul cu caracter tactic, fie că e vorba de şutul la poartă. Şi când am avut cât de cât a scos Mincă. N-am avut în faţa porţii scânteia aia de jucător de clasă. N-am avut nici şansă. Nouă ne-a făcut mai rău eliminarea lui Mureşan, decât lor. Spun asta pentru că în prima repriză au ieşit la joc, am avut spaţii, dar după aceea s-au blocat total. Din păcate am ratat şansa să urcăm pe primul loc, dar e din cauza noastră. Suntem pe locul doi, dar sunt supărat pentru că am avut o şansă mare să câştigăm. Astăzi am avut un arbitraj excepţional, de top. Era o satisfacţie să fim acolo sus măcar pentru o zi, pentru că era o muncă de şapte etape, cu o evoluţie constant bună, că asta e cel mai greu, să păstrezi echipa în formă”.

Mijlocaşul Nicuşor Bancu, cel care a avut o prestaţie execrabilă la Cluj, a spus: „Sunt dezamăgit de jocul nostru. Nu ne-am creat prea multe ocazii, deşi am avut un om în plus încă din minutul 23. N-am ştiut să profităm şi nu ştiu ce s-a întâmplat. Până la urmă e un rezultat de egalitate, plecăm neînvinşi şi trebuie să ne revenim, să vedem cum procedăm la antrenament încât să ne creăm mai multe ocazii în meciul următor. Ştiu că toată lumea vorbea că putem trece pe primul loc, dar aici, la Cluj, este foarte greu de câştigat şi s-a văzut asta. Nu eram de acord cu egalul înainte de meci, pentru că şi eu, şi echipa, intrăm cu gândul de a câştiga fiecare meci. E important meciul cu Chiajna, jucăm pe teren propriu şi trebuie să câştigăm.

Căpitanul Bogdan Vătăjelu a declarat: „Atunci când deţinem controlul jocului nu ajungem de multe ori la finalizare, cum s-a întâmplat astăzi. Şi în meciul cu Timişoara a fost la fel, am controlat jocul, dar atunci ne-am creat mai multe ocazii. Poate că era mai bine ca CFR-ul să rămân în 11 oameni, poate ne cream mai multe faze. S-au apărat şi nu ştiu dacă am ajuns la poarta lor de cinci ori tot meciul. Când echipa advrsă se apără, cu pasa lungă nu putem să facem nimic. Am pierdut două puncte. Nimeni din conducere sau din staff nu ne-a transmis să câştigăm ca să trecem pe primul loc măcar o noapte, dar în sinea noastră am vrea să fim lideri. Am avut şansa şi la Timişoara, şi acum, se pare că e o presiune prea mare şi trebuie să gestionăm mult mai bine aceste momente”.