Au început înscrierile la Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural – Europa Nostra 2016

0
415

A fost lansat apelul de depunere a candidaturilor la Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural – Europa Nostra 2016, ce recompensează în fiecare an iniţiative remarcabile în numeroase sfere ale patrimoniului cultural european. Potrivit Ministerului Culturii, premiile sunt acordate printr-o acţiune comună a Comisiei Europene şi a Fundaţiei Europa Nostra, o reţea paneuropeană pentru patrimoniu cultural şi natural, cu peste 250 de organizaţii membre, 150 de organizaţii asociate şi peste 1.500 de persoane fizice care sprijină acţiunile de prezervare, conservare şi punere în valoare a patrimoniului cultural. Iniţiativa este finanţată prin bugetul programului Europa Creativă.

Candidaturile pot fi depuse până pe 1 octombrie, fiind repartizate în următoarele categorii: acţiuni de conservare, acţiuni de cercetare, servicii în materie de patrimoniu, acţiuni de educare, formare şi conştientizare.

Premiile pentru patrimoniul cultural european au fost lansate în 2002, de Comisia Europeană şi de Europa Nostra, în cadrul programului Cultura, pentru a recompensa iniţiative remarcabile referitoare la numeroase sfere ale patrimoniului cultural european. Mai multe informaţii sunt disponibile pe pagina web a Comisiei Europene, precum şi pe site-ul Fundaţiei Europa Nostra.