Cu fiecare zi, grija unei mame neputincioase la căpătâiul fiicei bolnave, pe care doar un miracol o mai poate pune pe picioare, ia proporţii de neimaginat în urmă cu mai bine de un an, când zâmbetul Lorenei nu lăsa să se întrevadă nici un nor negru. Acum, previziunile sunt sumbre. Nici o terapie de ultimă oră în medicină nu poate elimina tumora cerebrală, care s-a dezvoltat mai agilă şi mai periculoasă, după fiecare dintre cele patru intervenţii chirurgicale suferite până în acest moment. Aşa au spus specialiştii din România, Turcia şi Italia. Lorena Stamate rămâne în continuare internată la Craiova, acolo unde tratamentele aplicate de doctori nu fac decât să-i amelioreze durerile. Mai mult nu se mai poate face.
Diagnosticul medicilor la externarea Lorenei, după prima operaţie, cuprindea nu mai puţin de şapte puncte „Tumoare cerebrală frontală stânga operată, crize epileptice parţiale hemicorp drept cu generalizare secundară, sindrom de hipertensiune intracraniană, obezitate grad I, edem papilar, insuficienţă respiratorie acută tranzitorie, anemie acută post-operatorie compensată”. Greu de crezut că trupul firav al unei copile de 12 ani poate purta o asemenea povară. Fără a avea încotro, a făcut-o timp de un an, cu mult curaj chiar. A trecut prin operaţii riscante, a urmat tratamente dure şi s-a văzut doborâtă la pat de algii insuportabile. Acum, opiniile specialiştilor prevăd capătul bătăliei medicale cu boala. Chirurgii nu au putut extirpa definitiv formaţiunea malignă care presează creierul şi nervii, afectându-i toate simţurile şi întunecându-i memoria. Mai mult, intervenţiile frecvente şi cu grad de complicaţie ridicat i-au slăbit inima, însă nu au eliminat cauza suferinţei sale. Tumora s-a dezvoltat de fiecare dată, readucând-o pe Lorena Stamate pe patul de spital, pe care nu vrea să-l mai vadă. Firul existenţei sale înnodat de atâtea ori atârnă acum de o minune.
Nu a trecut nici o săptămână de la ultima criză
Salonul pe care îl împarte cu mama sa e unul spaţios, luminos, cu iz medicamentos puternic imprimat de tratamentele zilnice. Lorena şi Teodora Stamate sunt prinse în acelaşi calvar. Una are o tumoră cerebrală malignă, alta are inima cuprinsă de disperarea că-şi pierde copilul, una are atacuri de panică urmate de lungi perioade depresive şi goluri de memorie, cealaltă are dorinţa arzătoare de a o ajuta atunci când îi strigă „Mami, nu mai pot! Înţelegi? Nu mai pot!”. Lorena vrea acasă, dar starea de sănătate precară nu-i permite. Are nevoie de supraveghere continuă şi de intervenţia rapidă a medicilor în cazul unei crize, cum s-a întâmplat în urmă cu mai puţin de o săptămână, aşa că, deocamdată, „acasă” înseamnă pentru ea salonul de spital. Nu mai vrea să mănânce, aşa că medicamentele o mai ţin în viaţă. Şi cum ar mai putea când morfina vine să-i oprească durerile de cap, dar îi atacă stomacul. „Ne bucurăm când ia o felie de pâine şi o mănâncă”, spune Teodora Stamate, care se gândeşte cu groază la viitor. „Mi-e groază de ce o să se întâmple cu copilul meu. Sunt conştientă de ceea ce va urma, în acelaşi timp refuz să cred. Numai o minune o mai poate salva”, mărturiseşte aceasta.
Mama a încercat întotdeauna să-i asigure Lorenei tratamentele şi analizele necesare, indiferent de costuri. S-a împrumutat până peste cap şi s-a văzut nevoită să ceară ajutorul în toate părţile pentru binele copilului său. L-a primit întotdeauna, de la familie, prieteni, dar şi de la străini.
