O temă actuală: Cura de vulgaritate!

Dincolo de o generală nevoie de „reţetar”, viaţa noastră cotidiană e puerilă, amuţită de urgenţe, de oboseală, iradiată –din păcate- şi prin ceea ce oferă scena politică. La care se adaugă şi ceea ce vedem, mai nou, pe reţelele de socializare, fie că ne interesează, fie că nu. Suntem departe de o lume ideală, cum am fost întotdeauna, dar parcă niciodată nu s-a cochetat, atât de mult, pe reţelele de socializare cu vulgaritatea. Cu care se face cură. Şi acum o paranteză. Constantin Barbu, pentru cei mai tineri, care nu-l cunosc, este intelectualul acela „tobă de carte” din Craiova, cu peste 40 de cărţi publicate (deşi cifra cu siguranţă e mai mare) văzut rar prin urbe, şi tot rar angajat într-o virilă ofensivă cu substanţă, sensibil ca orice hiperinteligenţă în adânc. Emil Cioran îl numea prin 1989 „un complice în cultul nimicului”, iar Constantin Noica, prin 1981, îl aşeza în fruntea „celor 22 de genii tinere ale României”. Nu ştiu dacă greşesc, dar ultima sa apriţie în spaţiul public a fost la una din Întâlnirile SpectActor (2024) ca invitat al lui Nicolae Coande, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, pentru a conferenţia şi a lansa un volum cu 10.000 de poezii. Atunci, de dată recentă, Constantin Barbu primise „Premiul Dante”, acordat de Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche, din Bari. N-am de gând să conturez un portret al filozofului craiovean, văzut rareori, pe străzile urbei, cu cărţi în biblioteci prestigioase din întreaga lume: Biblioteca Naţională a Franţei, Biblioteca „Boris Elţîn” din Moscova, Biblioteca Congresului American, Biblioteca Naţională al Belgiei, Biblioteca Naţională a Luxemburgului, Biblioteca Naţională a Italiei. Şi „un braţ de premii”, pe care nu le mai enumăr. Abundenţa volubilităţii sale, când este provocat, nu este decât o structurală oroare de vacuitatea spirituală. Prin croiala academică a retoricii sale, filozoful Constantin Barbu participă, deloc timid, la relevanţa culturală a Craiovei. El transmite, cu un har rar, nu doar informaţii culturale, cât mai ales respect pentru cultură. Nu e deloc uşor să intri în dialog cu el, din cauza anvergurii pe care o are. Tocmai de aceea caut metoda, cea mai exactă, pentru a înţelege nişte comportamente derapate ce inundă reţelele de socializare, cu actori din părţile locului, atât de departe de ceea ce doresc să spun. Intervalul uriaş dintre sublimitate şi grosolănie, abilitatea acomodantă a unora, nu e altceva decât o rătăcire a noastră, o predispoziţie pentru facil, şi de ce nu prostie. Fiindcă se spun şi lucruri halucinante. Şi, fără „recomandări”, prozeliţi fac cei din tabăra… ailaltă, în nici un caz a lui Constantin Barbu, un erudit al Craiovei, cum spuneam, pe linia lui I. D. Sârbu şi a atâtor duşi.