Minivacanţă în siguranţă – ISU Dolj

0
301

În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, pompierii doljeni sunt pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea ajutorului medical de urgență și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Echipaje de pompieri vor fi prezente și în zonele cu afluență de persoane, pe durata manifestărilor artistice prilejuite de evenimente precum: zilele localităților din județ și “Ziua Marinei Române” în zona Portului Calafat – plaja “Debarcader”, în vederea optimizării timpului de răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. “De asemenea, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență vor fi prezente la fața locului în localitățiile unde se vor desfășura evenimente culturale cu public numeros (Argetoaia, Bârca, Cârcea, Dăbuleni, Goiești, Mârșani și Măceșu de Jos), în vederea asigurării intervenției în cazul produceri unor situații de urgență.
Totodată, pentru evitarea unor evenimente nedorite recomandăm cetățenilor care vor alege să-și petreacă timpul liber pe malul unui lac sau a unei ape curgătoare, la un grătar, cu familia ori prietenii, să facă focul doar în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea acestuia. Focul deschis nu trebuie utilizat la o distanță mai mică de 100 m de pădure și nici în condiții de vânt, deoarece orice rafală poate modifica direcția flăcărilor. Înainte de plecare, focul trebuie stins. Nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte, nu intrați în apa rece după expunere prelungită la soare. Copiii trebuie supravegheați în permanență pentru a preveni jocul acestora cu focul, dar și pentru a preveni pericolul de înec. Vă rugăm să țineți cont de sfaturile noastre! Și printr-un comportament preventiv, protejăm viaţa, mediul şi bunurile! Pompierii vă doresc un weekend prelungit liniștit și lipsit de evenimente nedorite!”, se precizează într-u  comunicat de presă emis de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” Dolj.