Supărările lui Nicolae P. Romanescu la bătrâneţe!

0
486

Nu există nici o rezervă în privinţa amplitudinii vocaţiei administrative a marelui primar al Craiovei, Nicolae P. Romanescu (1898, 1901-1905, 1914-1916, 1929) cel dintâi promotor al urbanismului în România şi unul dintre fondatorii principiilor administraţiei publice moderne: descentralizarea comunală, continuitatea, crearea fondului comunal. Istoricul craiovean, Luchian C. Deaconu, fost cercetăror ştiinţific la Centrul de istorie, filologie şi etnografie al Academiei Române, fost director al Muzeului Olteniei, i-a dedicat o monografie incitantă şi aproape exhaustivă, sub titlul „Craiova (1898-1916) – saltul la urbanismul modern” (Ed. Sitech, 2001). Cităm din capitolul intitulat „Singurul primar profesionist”: „La 11 ianuarie 1914 după constituirea guvernului liberal de I. I. C. Brătianu a fost desemnată o comisie interimară prezidată de N. Romanescu. Evenimentul a fost salutat cu bucurie de opinia publică locală. Amintind de revenirea sa în fruntea oraşului, ziarul conservator „Tribuna” aprecia că N. Romanescu e „singurul care şi-a făcut în direcţia primariatului o cultură specială”. Autor al primului proiect de ecologie urbană, într-un moment în care Doljul ocupa un loc „fruntaş” la numărul de bolnavi de paludism, urmat de proiectul alimentării oraşului cu apă, de la izvoarele Gioroc, apoi ordonarea străzilor, crearea de bulevarde, scuaruri şi parcuri, ca parte a programului de salubritate publică, toate acestea reprezentau repere ale unei viziuni moderne însuşită în studiile desăvârşite la Liege (Belgia) şi apoi în Franţa. Un document, datat 30 iulie 1898, atesta că N. Romanescu, deşi avea 45 de ani, se afla încă la studi în Belgia. Grădina „Mihai Bravul” a fost amenajată de N. Romanescu „după planul ce-l întocmisem însumi pe când eram ajutor de primar în 1894, aproape în exclusivitate”. Numai în anul 1896 au fost plantaţi 360 de castani pe bulevardul „Carol I”, pietruite aleile grădinii „Mihai Bravul”, amplasate 100 de bănci pentru public. La 3 decembrie 1897, Consiliul comunal aproba cererea prin care Nicolae Romanescu propunea ca „70 de pogoane din moşia Bibescu să fie plantate cu specii silvice, în vederea amenajării unui frumos parc în 7-10 ani”. Evident că opera sa administrativă este încununată de amenajarea Parcului, care îi poartă numele, după un proiect al arhitectului peisagist, francezul Edouard Redont, lucrare medaliată cu Aur la Expoziţia internaţională de la Paris din anul 1900. „Transformarea” grădinii Bibescu într-un parc modern, comparabil cu renumitele creaţii de arhitectură peisageră din Europa a presupus o muncă impresionantă. Şi pe deasupra competenţă desăvârşită în alegerea speciilor silvice, gândirea fiecărui detaliu. Parcul, zonele verzi, locurile de promenadă erau în concepţia sa suportul vieţii şi sănătăţii oamenilor. Toate acestea sunt într-un fel ştiute şi dezvoltate pe larg, chiar cu minuţiozitate, în lucrarea relativ bine documentată, pe care am amintin-o, a istoricului Luchian C. Deaconu. Ceea ce nu se ştie este însă altceva, despre care am aflat recent, graţie directorului Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, istoricul Lucian Dindirică, în temeiul unor documente obţinute recent de la Biblioteca din Freiburg. Documente care sugerează supărările lui Nicolae P. Romanescu la bătrâneţe. Căsătorit la 21 mai 1894, cu Elena Lucia Fălcoianu, fiica generalului Ştefan Fălcoianu, Nicolae P. Romanescu avea să divorţeze la 9 iulie 1924, după 30 de ani de căsnicie, la vârsta de 70 de ani. Acţiunea de divorţ înaintată de ambii soţi a fost judecată de completul Tribunalului Ilfov – Secţia a II-a, alcătuit din Al. Iaciu – preşedinte şi D. Olănescu – Judecător. Soluţia: desfacerea căsătoriei în favoarea ambilor soţi, care au şi renunţat la apel. În cadrul procesului fuseseră invocate părăsirea de domiciliu, ofense grave, insulte şi violenţe. În dovedirea motivelor de despărţire ambii soţi se serviseră de trei scrisori olografe, recunoscute cu datele de 15 şi 28 martie 1924 şi 23 aprilie 1923. Interesant este faptul că la căsătorie, printr-un „act de donaţiune” – înregistrat la Tribunalul Ilfov (13 mai 1894)- generalul Ştefan Fălcoianu dăruise „iubitei sale fiice” suma de 100.000 lei în numerar. La 26 decembrie 1922, conform grefei Tribunalului Dolj – Secţia a II-a – printr-un act de vânzare, Nicolae Romanescu ceda irevocabil „domişoarei” Elena Lucia St. Fălcoianu moşia de la Lipovu de Sus cu toate trupurile sale „sub orice denumire veche sau nouă”, o întindere de peste 683 pogoane pământ arabil, vie şi păduri, o moşie degrevată de sarcini pentru suma de… 200.000 lei. De la marginea acestei stări de lucruri încep supărările care l-au înconvoiat finalmente pe marele primar al Craiovei de odinioară, deputat (1884-1921), senator de drept. Bustul lui N. Romanescu realizat de sculptoriţa Elena Vidali poate fi văzut în parcul care îi poartă numele. Un mare bulevard al Craiovei ne aminteşte mereu de un primar destoinic, care a văzut mai departe decât alţii, obsedat fiind de crearea de spaţii verzi, cât mai numeroase. Ce s-a întâmplat cu averea lui Nicolae Romanescu este o altă poveste.