Scandalul ouălor contaminate: Miniştrii belgian şi olandez se acuză reciproc

0
328

115 ţări membre ale UE (Belgia, Olanda, Germania, Franţa, Suedia, Italia, Regatul Unit, Austria, Irlanda, Luxemburg, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Danemarca), şi lângă acestea Hong Kong-ul, au fost atinse de „scandalul ouălor contaminate”. Şi Comisia Europeană va convoca o reuniune de criză, pe 26 septembrie a.c., anunţă comisarul european pentru sănătate, Vytenis Andriukaitis. Cum s-a ajuns la acest scandal sanitar de amploare generează îngrijorare, fiindcă „liniile de apărare” sunt fragile precum coaja de ou. E vorba de altceva, şi cuvântul potrivit este „iresponsabilitatea”. Să lăsăm termenul „fortuit”, utilizat cam anapoda, în pace. În Belgia şi Olanda, anchetele judiciare sunt în curs, sau aşa se raportează. Oricum, ministrul belgian al agriculturii, de puţină vreme în mandat, Denis Ducarme, a acuzat, miercuri, Olanda, într-o emisiune televizată, că era la curent, din noiembrie 2016, de o contaminare cu fipronil a ouălor din fermele avicole şi, imediat, Martijn Van Dam, secretarul de stat olandez pentru afaceri economice, a vorbit de o divulgare „de informaţii confidenţiale”. Aproape incredibil. Mai ales că Agenţia pentru securitate alimentară olandeză (NVWA), opinează că ouăle contaminate constituie „un pericol pentru sănătate”. La rândul lor, autorităţile belgiene au avut cunoştinţă, de la începutul lunii iunie, de „o problemă” în fermele de păsări, dar s-a păstrat secretul din cauza unei anchete judiciare … pentru fraudă. Fipronilul, un biocid (insecticid şi acaricid), „moderat toxic”, potrivit OMS, s-a aflat în centrul unor controverse, la începutul anilor 2000, pentru toxicitatea sa la albine, şi continuarea utilizării a fost supusă, în 2013, unui moratoriu european. În doze mari, provoacă perturbări endocrine. Riscul sanitar depinde, aşadar, de durata expunerii. Se spune că ar fi periculos pentru rinichi, ficat şi tiroidă, atunci când concentraţia este mare. Strict interzis în tratamentele veterinare la animalele şi păsările destinate consumului uman, el este folosit ca anti-parazitar (anti-purici, anti-căpuşe, anti-păduchi), la animalele de companie. În Franţa, la 11 august, ministrul agriculturii, Stephan Travert, a anunţat că peste 250.000 de ouă pentru consum, contaminate cu fipronil, importate din Belgia şi Olanda,  au fost pe piaţă, la desfacere, între aprilie şi iulie. Un prim lot de 196.000 de ouă, provenind din Belgia, a fost în magazine între 16 aprilie şi 2 mai. Cel de-al doilea lot era importat din Olanda, de 48.000 de ouă.  Dacă rata de contaminare este scăzută, nici o măsură preventivă nu este necesară. În Belgia, 50 de ferme (o pătrime din fermele avicole) sunt închise, iar în Olanda, 160 de exploataţii sunt în carantină, aşteptându-se rezultatul expertizelor şi contra-expertizelor sanitar-veterinare, iar 300.000 de păsări au fost sacrificate. În Germania, se consideră că 4 ferme sunt contaminate. Aflat sub focul criticilor, guvernul olandez ar fi recunoscut, joi, eroarea comisă în gestionarea scandalului. Să reamintim că, în România, la Timişoara, o tonă de gălbenuşuri fluide – contaminată – a fost găsită într-un depozit, potrivit ANSVA. Germania a cerut imperativ Belgiei şi Olandei să facă lumină deplină în pritocirea criminală a insecticidului. După unele păreri, originea afacerii o constituie firma Chickfriend, specializată în eradicarea „puricelui roşu”, instalat pe păsările ouătoare. Dar cotidianul olandez, Algemeen Dagbad, consideră că autoritatea sanitară olandeză, NVWA, este responsabilă pentru intervenţia târzie, confuză şi bâlbele de tot felul. Ca în orice criză sanitar-veterinară, ghemul de contradicţii rămâne greu de desfăcut, chiar când se doreşte acest lucru.