Tinerii români pot obţine Certificatul european de abilităţi antreprenoriale

0
342

Începând din acest an, tinerii din România  cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, care participă la programele de antreprenoriat pentru liceu, derulate de Junior Achievement au posibilitatea de a obţine Certificatul de abilităţi antreprenoriale (”Entrepreneurial Skills Pass” – ESP), care este recunoscut în 26 de state.

Realizat la nivel european cu sprijinul UE, programul are scopul de a oferi tinerilor absolvenţi acces la noi oportunităţi profesionale şi de a le facilita tranziţia de la educaţie, la antreprenoriat sau angajare. Programul presupune înfiinţarea unei companii pilot, urmată de o examinare la nivel internaţional a abilităţilor antreprenoriale şi a competenţelor necesare pentru a începe un business propriu sau pentru implicarea cu succes în dezvoltarea unei afaceri. În ultimii ani, educaţia antreprenorială a fost susţinută la cel mai înalt nivel de către Comisia Europeană. Tinerii care beneficiază de educaţie antreprenorială dezvoltă cunoştinţe de business, precum şi atitudini şi abilităţi esenţiale, incluzând creativitate, spirit de iniţiativă, tenacitate, abilitatea de a lucra în echipă, evaluarea riscurilor şi responsabilitatea.