Taximetrist băut, a lovit o maşină la Goieşti

0
334

Un taximetrist băut s-a ales cu dosar penal, după ce, duminică seara, a provocat un accident soldat, din fericire doar cu pagube materiale, în comuna Goieşti. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, duminică,  în jurul orei 20.30, poliţiştii au fost sesizaţi prin numărul de urgenţă  112 cu privire la faptul că, în comuna Goieşti, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au identificat pe conducătorul auto vinovat, Alin Constantinescu, de 38 de ani, din Craiova, taximetrist la o firmă din Craiova, stabilind faptul că, în timp ce conducea un autoturism marca Opel, a pierdut controlul volanului şi a lovit un alt autoturism staţionat în afara părţii carosabile, rezultând avarierea ambelor autoturisme. Oamenii legii l-au testat cu etilotestul pe Alin Constantinescu, rezultând o concentraţie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Poliţiştii l-au condus pe conducătorul auto la unitatea medicală din Craiova, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.