Este discutabil să crezi că ai dreptul să te bucuri vizibil de arestarea lui Dan Voiculescu şi tot cortegiul de consecinţe, începând cu executarea extinsă a averii, de fapt un soi de „naţionalizare” a bunurilor, care include şi confiscarea sediului postului de televiziune Antena 3, ca aparţinând grupului Grivco. Fericirea nedisimulată a celor care se consideră mari apărători ai statului de drept, luptători anticorupţie şi prooccidentali proiectează, concomitent, resentimente viscerale, iraţionale, şi în orice caz antieuropene, semnul unei împărţiri radicale a societăţii în tabere distincte, aidoma celor de la începutul anilor ’90. Plimbarea de duminică a celor câteva mii de persoane în jurul Palatului Cotroceni n-a fost altceva decât o formă spontană de simpatie pro-Antena 3, care domină în topul audienţelor. Nu dezvoltăm subiectul, fiindcă problema nu este această cotă de simpatie a oamenilor pentru Antena 3, ci radicalizarea mesajelor anti şi pro. Scrie pe pagina sa de Facebook, dacă merită citat, Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial: „Mare buboi s-a spar odată cu condamnarea lui Voiculescu de se scurge atâta puroi pe străzi”. Nu rămâne de tânjeală nici analistul politic Cosmin Guşă, pe Realitatea TV, care trânteşte un adevărat rechizitoriu împotriva celor ieşiţi la plimbare, concluzionând: „Noi, cetăţenii normali ai acestei ţări, dorim să fim apăraţi, exprimându-ne în mod legal opţiunile”. Cu alte cuvinte, dacă Sebastian Lăzăroiu, furat de caniculă, asemuieşte mulţimea din stradă „puroiului”, o insanitate care te lasă perplex, Cosmin Guşă, în infirmitatea sa morală îi consideră pe aceeaşi… „anormali”. Există nu doar războaie politice, există şi războaie semantice, semn că normalitatea este departe de drepturile ei. Cum însăşi media din România s-a simţit datoare în a se poziţiona pe un mal sau celălalt în legătură cu Antena 3, iată ce s-a petrecut recent, mai zilele trecute, în Italia fraternă. Unde cotidianul „L’Unita”, fondat de Antonio Gramsci, o figură emblematică, multă vreme organul oficial al PC italian, şi-a încetat zilele trecute apariţia, după 90 de ani. Partidul Democrat, aflat la putere, condus de Matteo Renzi, preşedintele Consiliului de miniştri, n-a rămas insensibil şi a încercat prin trezorierul său o susţinere, figurând din februarie printre principalii acţionari ai „L’Unita”, în pofida mai multor critici. Mare lucru nu s-a mai putut face. Jurnaliştii de la „L’Unita” au titrat joi „L’Unita trăieşte”. Cum nici PD n-a găsit o soluţie viabilă, deznodământul fatal n-a putut fi evitat. Cu toate acestea, numeroşi oameni politici şi stânga italiană deplâng încetarea apariţiei acestei publicaţii, considerând-o o pierdere pentru democraţie şi pluralismul presei. Surpriza? Cotidianul „Il Tempo”, etichetat ca fiind de dreapta, a anunţat că oferă un spaţiu în paginile sale „colegilor” de la „L’Unita”: „Un gest în numele libertăţii presei, fiindcă un jurnal care se închide este o lovitură pentru toată ţara”. Parcă e altceva.
stimated-le CANTAR eu cred la cei 78 de ani cain colonia Rrominia este posibilca democratia chiorilor si libertatea orbilor sa de-a asemenea ‘ INTELECTUALI ‘ ca gusa si lazaroiu eu ii intreb ce au facut bine pentru rominia sa nu ajunga o COLONIE ue [ i-am scris culitera mica dealtfe cum sunt ff mici ]
Domnule Canţăr, este normal să avem simpatii şi afinităţi politice, Dvs. pronunţat de stânga. Totuşi, să includeţi în acelaşi articol un cărturar luptător precum Antonio Gramsci şi un ziar de ţinută precum L’Unita cu un profitor al regimului trecut şi al confuziei CREATE în care ne zbatem după 1990 – ca şi ceata lui de lefegii -, este, totuşi, MULT prea DEPLASAT. Numai “o simplă plimbare” n-a fost duminică la Cotroceni! Nu este nicio naţionalizare, nicio confiscare, doar plânsete false. Înaintaşii baronilor social-democraţi de astăzi au naţionalizat, într-adevăr, în 1948, într-o dimineaţă de iunie. Ar fi tragic dacă exemplul luptei pentru democraţie şi corectitudine în ţara aceasta ar fi Dan Voiculescu, cu toţi şpagaţii săi! … iar pe de altă parte, sunt cam “ieftini” toţi anteniştii aceştia, dacă ei si MULTE dintre firmele, afacerile lui Voiculescu au costat DOAR 75.000 euro, cât a încasat ICA pe 3.5 ha SUPERrezidenţiale! Aşadar, mai cu măsură în acuzaţii şi comparaţii!
Comments are closed.