Craiova: Razie în târgul de la Făcăi

0
338

În cursul zilei de ieri, la nivelul Poliţiei Municipiului Craiova, în zona şi incinta Târgului de Săptămână  Făcăi a fost organizată şi executată o razie, în sistem integrat cu efective din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură economică, comerţ ilicit precum şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Oamenii legii au efectuat verificări şi controale în 8 locuri şi medii cunoscute cu risc criminogen, fiind verificate peste 160 auovehicule şi legitimate peste 300 persoane persoane. De asemenea, au fost efectuate verificări şi controale la 43 agenţi economici şi 35 producători agricoli, iar ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 84 sancţiuni contravenţionale în valoare de 61.220 lei, 5 permise au fost reţinute în vederea suspendării, iar 2 certificate de înmatriculare au fost retrase, după cum au anunțat reprezentanții IPJ Dolj.