Două acorduri privind cooperarea în domeniul industriei nucleare, care urmau să fie semnate în cadrul summitului Obama-Putin, vor fi „salvate”, în pofida anulării întâlnirii de către preşedintele american, scria în ediţia de sâmbătă ziarul rus „Kommersant”, relatează agenţia RIA Novosti. Potrivit agenţiei, preşedintele SUA, Barack Obama, şi omologul său rus, Vladimir Putin, urmau să semneze cele două acorduri pe 3 septembrie, la Moscova. Unul dintre acorduri vizează intensificarea contactelor bilaterale şi schimbului de informaţii privind neproliferarea armamentului nuclear sub egida Centrului naţional rus de reducere a ameninţării nucleare, iar celălalt urmează să permită monopolului rus de stat în domeniul nuclear Rosatom să colaboreze cu „laboratoarele” nucleare americane, scrie „Kommersant”. Obama şi-a anulat summitul cu Putin din cauza lipsei de „progrese” în relaţiile ruso-americane, dar şi prin acordarea de către Moscova a unui azil temporar de un an fostului consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a SUA, Edward Snowden. Însă acordul cu privire la ameninţarea nucleară va fi semnat probabil „într-un viitor apropiat”, cu scopul de a arăta că cooperarea militară ruso-americană nu a fost pusă în întregime „în aşteptare”, scrie „Kommersant” citând un oficial rus din domeniul Apărării sub protecţia anonimatului. În schimb, acordul cu privire la Rosatom se află în continuare în stadiul de redactare, dar poate fi semnat de directorul corporaţiei ruse şi secretarul american al Energiei, şi nu de către şefii celor două state, continuă ziarul rus, citând o sursă care este la curent cu situaţia, despre care nu oferă precizări.
Acasă Actualitate Actualitate externă Obama şi Putin ar fi trebuit să semneze la Moscova două acorduri...