Măsuri de austeritate şi în Franţa

0
318
Nicolas Sarkozy

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat, miercuri, că guvernul său va introduce măsuri noi pentru a reduce deficitul bugetar, într-un efort de a evita reducerea ratingului ţării. Liderul de la Elysee şi-a scurtat vacanţa de vară şi a convocat o reuniune de urgenţă cu miniştrii cheie, pentru a discuta despre accentuarea crizei în Zona euro, relatează Euobserver. El le-a spus că au la dispoziţie o săptămână pentru a pune la punct noi măsuri de austeritate, ce ar putea include reduceri de cheltuieli şi eliminarea scutirilor de taxe. După prezentarea propunerilor de către miniştri, Sarkozy şi premierul Francois Fillon urmează să decidă, în 24 august, ce trebuie redus în bugetul pentru 2012. Reuniunea de criză a intervenit în condiţiile în care acţiunile băncilor franceze s-au depreciat semnificativ miercuri.