Dolj: Peste 800 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Calafat

0
410

Poliţiştii de frontieră doljeni au descoperit peste 800 de parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară.

Conform reprezentanților Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Dolj, azi-dimineață, ora 04:30 la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui microbuz, cetățeanul bulgar K.T., în vârstă de 56 de ani. Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul marfă, 853 de parfumuri inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. La cercetări, bărbatul a declarat ca este șoferul unei firme de curierat şi că transporta parfumurile din Bulgaria către diferite societăţi din România, fără să cunoască faptul că acestea aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală unor mărci înregistrate. Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma de 213.250 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit.b din Legea 84/1998, cu modificările şi completările ulterioare, a precizat subinspector Ilie Eugen Cătălin, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.