Cerbul de Aur 2018: Nume mari din showbiz-ul românesc, printre vedetele care susţin recitaluri în Piaţa Sfatului din Braşov

1
552

Andra, Horia Brenciu, Delia, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, The Humans se numără printre vedetele care vor susţine recitaluri la ediţia de anul acesta a Festivalului Cerbul de Aur, ce va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, informează TVR.

O parte dintre vedete au deja experienţa acestui festival, pregătind pentru această ediţie aniversară – sunt 50 de ani de la înfiinţare – recitaluri spectaculoase: Andra a fost premiată la ediţia din 2005 a concursului, Horia Brenciu a urcat pe scena Cerbului de Aur în 2008, alături de HB orchestra, iar Loredana a avut nu mai puţin de trei apariţii de-a lungul timpului – un recital cu Direcţia 5, big-band-ul Ionel Tudor şi două trupe de balet în 1994, coprezentator al evenimentului în 1996 şi un concert la cea mai recentă ediţie, în anul 2009.

Numelor menţionate mai sus li se alătură şi Flavius Teodosiu, saxofonistul care a colaborat cu numeroase celebrităţi, precum Jennifer Rush, Joe Cocker, Lionel Richie, Chris de Burgh, Gloria Gaynor, Johnny Logan şi Michael Bolton.

Continuând tradiţia recitalurilor susţinute de mari vedete internaţionale, alături de cele autohtone, TVR va aduce pe scena Cerbului de Aur artişti din străinătate, ale căror nume vor fi anunţate ulterior.

Perioada de înscrieri pentru competiţia din cadrul festivalului s-a încheiat: 111 artişti din 22 de ţări candidează pentru un loc în concursul de interpretare, care are premii totale de 65.000 de euro.

În perioada 12 – 18 iulie, juriul selecţiei va alege cel mult 15 artişti pentru concursul internaţional de interpretare.

Daniel Jinga – dirijor şi compozitor, Liana Stanciu Georgescu – jurnalist radio şi TV, Felix Crainicu – realizator Radio România Actualităţi, Andrei Tudor – compozitor, Andreea Archip – jurnalist, Gabriel Scîrlet – regizor muzical TVR şi Smaranda Vornicu Shalit – directorul festivalului sunt cei şapte juraţi care vor decide artiştii ce intră în Concursul Festivalului Internaţional Cerbul de Aur.

 La 50 de ani de la prima ediţie, Cerbul de Aur 2018 va avea o desfăşurare de gală. Dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o gală aniversară, două zile de concurs şi o gală a manifestării. Festivalul se va încheia cu show-ul “România Centenar”, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, cea mai recentă fiind organizată în anul 2009.

De-a lungul anilor, acest festival a găzduit apariţii şi recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii. (Sursa: Mediafax)

1 COMENTARIU

Comments are closed.