Mai multe ţări central-europene cer UE să accelereze procesul de aderare a Serbiei şi Muntenegrului

0
445

1Şapte ţări membre UE din Europa Centrală au lansat un apel pentru urgentarea procesului de aderare la Blocul comunitar a statelor din Balcanii de Vest, adăugând că un eşec în acest sens ar putea constitui o ameninţare la adresa securităţii în întreaga regiune. Miniştrii de Externe ai ţărilor Grupului Vişegrad (Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) şi reprezentanţi ai Austriei, Croaţiei şi Sloveniei au participat la o reuniune care a avut loc la Budapesta, în cadrul căreia au discutat despre aderarea statelor din Balcanii de Vest la UE. Integrarea acestei regiuni are un rol crucial în asigurarea păcii, stabilităţii şi securităţii Europei, a declarat Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei. Oficialul ungar a adăugat că UE ar trebui să accelereze negocierile de aderare cu Muntenegru şi Serbia şi ar mai trebui să iniţieze negocierile cu restul statelor din Balcanii de Vest. Albania şi Republica Macedonia au primit deja statutul de candidat la UE, însă până în acest moment nu au fost iniţiate discuţiile de aderare, în timp ce Bosnia şi Kosovo aşteaptă acordarea statutului de candidat. Rusia, care se bazează pe legăturile istorice cu popoarele din această regiune, se opune aderării statelor balcanice la UE şi NATO.