Kelemen Hunor demisionează din Guvern, dar UDMR rămâne la guvernare

0
362

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, ieri, la finalul Consiliului Permanent al Uniunii, că formaţiunea sa va rămâne la guvernare, dar el se va retrage din funcţia de vicepremier şi din cea de ministru al Culturii, confirmând astfel informaţia difuzată pe surse de Mediafax. Kelemen Hunor a spus, în conferinţa de presă susţinută la finalul Consiliului Permanent al UDMR, că a fost o discuţie lungă, iar părerile au fost împărţite. „Cunoscând acest compromis adoptat de premierul Victor Ponta şi de mine (n.r. – privind iniţiativa cetăţenească referitoare la minorităţi), s-a ajuns la concluzia că UDMR rămâne în guvernare. Eu o să mă retrag în zilele următoare din funcţia de ministru al Culturii şi din funcţia de vicepremier”, a anunţat Hunor, precizând că este „un lucru absolut normal şi absolut firesc”. „Nu pot să fiu şi în Guvern şi parte a procesului (n.r. – procesul de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene) din partea iniţiatorilor”, a explicat liderul UDMR, precizând că această soluţie a fost agreată şi de colegii săi din Consiliul Permanent al UDMR.

Revenind la discuţiile care au încins lucrurile în coaliţia de guvernare şi din cauza cărora UDMR a luat în discuţie părăsirea puterii, Kelemen Hunor a precizat că a ajuns la un compromis cu premierul Victor Ponta, astfel ca iniţiativa cetăţenească privind minorităţile să fie dezbătută în comisiile parlamentare din România, în toamnă, iar până la finalizarea dezbaterilor ţara noastră să nu trimită noi documente la CJUE. Prin urmare, din toamnă acest subiect va fi dezbătut în comisiile parlamentare, inclusiv cu specialişti străini, a mai spus Kelemen. „Până când aceste dezbateri nu se vor finaliza, România nu va înainta alte documente către Curtea de la Luxemburg (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene – n.r.). Nu se retrage România din proces, dar nu va dezvolta poziţia României”, a anunţat liderul UDMR. „Este un compromis, este o soluţie de dialog şi eu salut această poziţie a primului-ministru şi consider că arată o deschidere şi respect faţă de ceea ce eu am cerut”, a completat acesta. Premierul Victor Ponta a precizat, pentru Agerpres, că atât postul de vicepremier, cât și cel de ministru al Culturii rămân în continuare la UDMR. Tot la şedinţa de ieri, liderii UDMR şi-au exprimat susţinerea pentru candidatura lui Kelemen Hunor la preşedinţia României, au declarat, pentru Mediafax, surse participante la discuţii. La final, liderul Uniunii a declarat că săptămâna viitoare, joi, va avea loc o nouă şedinţă a conducerii formaţiunii, în care va fi stabilit candidatul la alegerile prezidenţiale.

Nemulţumirea UDMR a pornit de la o decizie din 2 iunie a Ministerului Afacerilor Externe român, care a intervenit în procesul în care UDMR a contestat respingerea de către Comisia Europeană a Iniţiativei Cetăţeneşti Europene (ICE) privind protecţia minorităţilor naţionale – Minority SafePack, iniţiată de Uniune şi susţinută de Uniunea Federală a Naţionalităţilor din Europa (FUEN), al cărei vicepreşedinte este Kelemen Hunor.