După o remiză şi un eşec în primele două meciuri amicale în cantonamentul din Slovenia, CS Turnu Severin a câştigat cu 2-1 partida susţinută în compania formaţiei NK Rijeka (locul 12 în sezonul trecut al primei ligi din Croaţia). Golurile severinenilor au fost reuşite de doi jucători achiziţionaţi în vara aceasta, ex-vasluianul Răzvan Neagu (30) şi fostul jucător al Astrei, Alexandru Stan (35), pentru croaţi marcând Benko în minutul 55. Marian Bondrea şi Jerry Gane au utilizat echipa: Marinescu – Stoica, Dandea, Cosic, Giurgiu – Ologu, Dragalina, Buleică, Stan – Moutinho, Neagu. Au mai jucat: Şteţca – Bălău, Bălace, Ninu, Olah, Pătraşcu, Zaharia, Mitic, Neacşa, Gavrilescu, Vancea, Marin, Jawad. De Ziua Franţei, pe 14 iulie, oltenii vor juca un amical important, cu AS Roma. Altfel, începând de astăzi, suporterii clubului vor putea achiziţiona abonamente pentru sezonul 2012-2013, care vor putea fi procurate de la stadionul Municipal, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 16-19. Preţurile sunt: 50 lei (peluză), 120 lei (tribuna a II-a), 150 lei (tribuna I), 200 lei (tribuna 0), 1.200 lei (oficială – fotolii).