Piscu Vechi: Fostul primar, Cristian Toma, şi fosta conducere a Prefecturii Dolj – o echipă de “băieţi deştepţi”

0
1266

Fostul primar al comunei Piscu Vechi, Cristian Toma, a avut două mandate consecutive, până la alegerile locale recente, când a fost dat la o parte din fruntea obştii. Din motive diverse, pe care le ştiu oamenii comunei. Ca preocupare de bază, Toma Cristian este fermier agricol, exploatând o suprafaţă de circa 220 ha, amplasate pe raza comunelor Piscu Vechi, Ghidici şi Seaca de Câmp, potrivit datelor APIA Dolj. În Registrul agricol (volumul al II-lea, poziţia 038) de la Primăria Piscu Vechi figurează cu următoarea structură de culturi pentru anul în curs: grâu – 90,66 ha; floarea-soarelui – 54,84 ha; porumb – 45,86 ha; orz – 23,30 ha; păşune – 0,80 ha şi 5,26 ha necultivate. În total, 220,7 ha. În baza de date APIA Dolj, Toma Cristian figurează că a primit anul trecut suma de 24.844,41 euro, reprezentând sprijinul pe suprafaţă şi plata naţională directă complementară (PNDC1). Din suprafaţa menţionată, în conformitate cu propriile raportări la Primăria Piscu Vechi, 192,72 ha sunt arendate, iar diferenţa de până la 220,72 îi aparţin ca proprietar. Dacă până aici lucrurile sunt clare şi dovedesc că ne aflăm în faţa unui fermier, ca atâţia alţii din teritoriu, “neclarităţile” la care ne vom referi probează cu totul altceva. Mai exact, o cârdăşie cu fosta Comisie Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 247/2005 (actuala Comisie Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj), în vederea “soluţionării unei solicitări a Comisiei locale Piscu Vechi”. Şi, iată, filmul năstruşnic.

Cristian Toma

Martie 2008: Cristian Toma solicită ilegal teren agricol… la Gherceşti

Primar în exerciţiu, Cristian Toma se trezeşte la 1 martie 2008 parcă… din somn. Este “îndemnat” să se trezească, fiindcă era vremea afacerilor imobiliare. Şi cere primarului comunei Gherceşti, Cornel Păpăroiu, “să i se comunice care este stadiul soluţionării cererii Comisiei Locale de Fond Funciar Piscu Vechi privind disponibilizarea unei suprafeţe de teren, conform Legii nr. 247/2005 şi HG nr. 280/2005 pentru reconstituirea dreptului de proprietate”. Bătaia de joc în care este redactată cererea nu o mai comentăm. Fiindcă pare scrisă la un pahar de vin în plus. Prezentăm facsimilul acesteia. Este adevărat că, încă din 2006, bine “instruit”, Toma Cristian solicitase Comisiei Locale Gherceşti suprafaţa de 4,18 ha de teren agricol, deşi la acea dată, potrivit Balanţei de fond funciar al comunei, întocmită de OCPI Dolj, exista încă o apreciabilă rezervă de teren agricol. Care există şi în prezent. Cum aranjamentul era bine uns, Comisia Locală Gherceşti răspunde de îndată. Adică două zile mai târziu (Adresa nr. 848/5.03.2008). Câtă operativitate! “Având în vedere solicitarea Comisiei Locale de aplicare a Legilor de Fond Funciar a comunei Piscu Vechi, vă comunicăm că, în contextul preluării terenului de la SCDA Şimnic, suntem de acord cu disponibilizarea unei suprafeţe de 33,55 ha, corespunzătoare solicitării înregistrate sub nr. 2187/26.09.2006 pentru Târziu Rodica Teodora – 27,26 ha, Toma Cristian – 4,18 ha şi Popescu N. Constanţa – 2,11 ha”. Semna: Cornel Păpăroiu, primar, şi Voican Păuna – secretar (vezi facsimil). Şi s-a trecut la treabă. Strategii afacerii se aflau însă la Prefectura Dolj. Prin Hotărârea nr. 653/26.03.2008 a Comisiei Judeţene pentru Aplicarea Legii nr. 247/2005se admite solicitarea formulată de Comisia Locală Piscu Vechi, în sensul înscrierii şi validării a trei poziţii, cu suprafaţa de 33,55 ha, în Anexa nr. 29 la Legea nr. 247/2005”. Mai mult, premergător, prin Hotărârea nr. 553/07.03.2008 a aceleiaşi Comisii Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 247/2005, “se admite solicitarea Comisiei Locale Gherceşti, în sensul preluării suprafeţei de 33,55 ha de la SCDA Şimnic (…) pentru punerea în posesie a celor trei persoane: Târziu Rodica Teodora – 27,26 ha, Toma Cristian – 4,18 ha şi Popescu N. Constaţa – 2,11 ha, validate la Comisia Locală de Fond Funciar Piscu Vechi în Anexa nr. 42”. Argumentarea din preambul, oferită de prefectul Silviu Dumitru şi subprefectul Ionel Ciobotea, care semnează, era de-a dreptul cinică. “Solicitarea este îndreptăţită, având în vedere prevederile (…) din HG nr. 280/2005 (…) modificată prin HG nr. 1832/2005, conform căreia “în situaţia în care într-o localitate nu există suficient teren, care să se atribuie foştilor proprietari deposedaţi, comisiile de Fond Funciar se vor adresa celor din alte localităţi”. Balivernele acestea cu iz penal sunt de competenţa organelor abilitate ale statului. Şi, de mai multă vreme. Fiindcă reiterăm: la Piscu Vechi exista teren disponibil. Dar, evident, fără valoare imobiliară. Să mai menţionăm şi Hotărârea nr. 1685/19.10.2007 prin care Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 247/2005 admitea propunerea formulată de Comisia Locală Piscu Vechi, în sensul înscrierii suprafeţei de 90,05 ha în Anexa nr. 42. Prin Hotărârea nr. 1668/24.10.2008 s-a aprobat şi procesul-verbal de delimitare pentru suprafaţa de 33,55 ha de teren agricol, solicitată de comuna Piscu Vechi pe raza teritorială a comunei Gherceşti. Se lucra “în echipă”, cu etape prevăzute şi finalizate. Cam ca la moară.

Justiţia dă peste mână hrăpăreţilor

Prin Decizia nr. 1459/15.09.2010 a Tribunalului Dolj a fost menţinută Sentinţa civilă nr. 1338/27.01.2010 pronunţată de Judecătoria Craiova, dispunându-se anularea hotărârilor Comisiei Judeţene, prin care suprafeţe de teren agricol, domeniu public, administrate de SCDA Şimnic, erau trecute, prin încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, în domeniul privat al comunei Gherceşti. Mai mult, în Decizia nr. 1459 a Tribunalului Dolj se menţiona că “susţinerile recurentei Comisia Locală de Fond Funciar Piscu Vechi, referitoare la preluarea fără titlu, de către stat, a terenului în litigiu, sunt neîntemeiate şi exced, oricum, obiectul cauzei, în condiţiile în care instanţa de fond a fost învestită cu verificarea valabilităţii unor hotărâri ale Comisie Judeţene privind preluarea unor suprafeţe de teren de la SCDA Şimnic în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale” şi nicidecum verificarea valabilităţii Titlului statului. Fiind irevocabilă, pentru Decizia Tribunalului Dolj n-a mai existat cale de atac, reţinându-se însă că hotărârile Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 247/2005 au fost date cu încălcarea vădită a unor dispoziţii legale imperative privind domeniul public. Ca un făcut, întreaga “producţie” de hotărâri ale menţionatei comisii, privind destructurarea SCDA Şimnic, a avut acelaşi deznodământ.

Nu de soluţiile judecătoreşti le păsa lui Silviu Dumitru şi Eugen Marinescu

Aşa cum arătam mai sus, Decizia nr. 1459/15.09.2010 a Tribunalului Dolj privind recursul formulat de recurentele intimate Comisia Judeţeană Dolj pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor şi Comisia Locală de Fond Funciar Piscu Vechi împotriva Sentinţei civile nr. 1338/27.01.2010, pronunţată de Judecătoria Craiova, era irevocabilă. Nu s-a mai aşteptat, însă, data de 15 septembrie 2010 şi la 19 decembrie 2008 (!), Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor emitea Titlul de Proprietate nr. 12357 pe numele lui Toma Cristian pentru suprafaţa de 4,18 ha pe teritoriul comunei Gherceşti. Semna Silviu Dumitru, ca prefect, pentru subprefect, prin uzurpare de calităţi, Eugen Marinescu, şi din partea OCPI Dolj apărea ştampila şi o semnătură indescifrabilă. Cum un titlu de proprietate nu se poate emite decât în anumite condiţii, pe care le-am mai enunţat şi în alte ocazii, mai exact, atunci când terenul este degrevat de orice sarcină, ne aflăm în faţa unui abuz în serviciu, ca atâtea altele. Prin Sentinţa civilă nr. 18397 a Judecătoriei Craiova, Titlul de Proprietate nr. 12357/19.12.2008, emisă în favoarea lui Toma A. Cristian, pe baza Hotărârii nr. 1668/24.10.2008 a Comisiei Judeţene Dolj, cu încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 213/1998, era anulat. Soluţie rămasă definitivă şi la Tribunalul Dolj. Pentru unii, s-ar părea că suntem în faţa unei găinării de duzină. Dar, nu este aşa. Revendicarea lui Toma A. Cristian era la pachet cu cea a doamnei Târziu Rodica Teodora, apropiată, chiar foarte apropiată de Eugen Marinescu, directorul Direcţiei de Verificare a Legalităţii Actelor din Prefectura Dolj, prietenia acestuia cu Marian Târziu neputând fi pusă la îndoială.

Cazul la care ne-am referit îmbracă toate formele de infracţiune, de la abuz în serviciu la uzurpare de calităţi, înşelăciune şi aşa mai departe. Este unul din atâtea altele, care demonstrează cum “băieţii deştepţi” de la Prefectura Dolj s-au ocupat precumpănitor cu afacerile imobiliare. După scenarii, realmente eleborate, pe care le-am descris. Că fostul primar al comunei Piscu Vechi, Cristian Toma, minţea cu seninătate, la data la care solicita reconstituirea dreptului de proprietate, nu mai îngrijorează pe nimeni. Cei din Piscu Vechi, care l-au schimbat din funcţie, au avut şi asta în vedere, dacă mai conta.

 

ANA-MARIA GEBĂILĂ şi MIRCEA CANŢĂR