FC Podari, aproape de desfiinţare?

0
352

După ce a ratat încă o dată câştigarea Ligii a IV-a Dolj şi accederea în barajul de promovare în Liga a III-a, formaţia FC Podari s-ar putea desfiinţa în vara aceasta. Deşi primarul Constantin Gheorghiţă a obţinut recent încă un mandat în fruntea localităţăţii de lângă Craiova, acesta este dezamăgit de ratările în serie pe care le-a avut echipa în ultimii ani, indiferent de antrenorii instalaţi şi de formula din teren, aşa încât se gândeşte să renunţe la investiţiile în echipă. „Am adus jucători care au avut rezultate, care au confirmat prin alte părţi, antrenori cu nume, cu CV, am avut prime importante, implicit un buget pe măsură, dar dar m-am simţit trădat în unele momente, chiar atunci când aşteptam mai mult, iar per total sunt dezamăgit. Mă gândesc să nu mă mai implic, dar să vedem ce va fi în perioada următoare” a spus primarul Gheorghiţă. De altfel echipa nu a mai disputat ultimele două partide din play-off, după ce a fost învinsă de două ori de CS Apă, iar antrenorul Ştefan Stoica a semnat pentru Gloria Buzău. Dacă Podariul va continua în Liga a IV-a, antrenor va fi instalat Florin Băluţă, cel care a început şi sezonul trecut pe banca Podariului. Miercuri, 18 iulie, FC Podari ar trebui să dispute pe teren propriu meciul din turul I al Cupei României, faza pe ţară, contra formaţiei Prometeu Craiova, care a retrogradat din Liga a III-a anul acesta. De asemenea, echipa campioană a Doljului, CS Apă Craiova, care a promovat în Liga a III-a, este şi ea aproape de o mutare din judeţ, Balşul fiind destinaţia cea mai probabilă pentru echipa lui Victor Naicu.