Preţurile mici la bunurile şi serviciile de consum, creşterea costurilor cu forţa de muncă, comenzile industriale noi sau datoria publică sunt punctele tari ale ţării noastre raportate la media europeană. Dar, din păcate, sunt mult mai multe punctele slabe ale României. De exemplu, ţara noastră se află în coada clasamentului la PIB pe locuitor. Inflaţia anuală poziţionează România pe primul loc în UE. Dinamica anuală a cantităţii de bunuri manevrate în porturile maritime îi conferă ţării noastre ultimul loc în UE. Procentul din populaţia săracă ce prezintă risc de excluziune socială poziţionează, de asemenea, ţara noastră pe penultimul loc, iar pe locul 20, din 27, stăm din punctul de vedere al comerţului cu amănuntul. Nici la capitolul investiţii nu stăm mai bine; din contră, ocupăm locul 25.
Preţurile mici la bunurile şi serviciile de consum poziţionează România pe locul al doilea în UE-27, în anul 2010. Preţurile se situează la 59% din media europeană. Bulgaria înregistrează cele mai mici niveluri ale preţurilor (51% din media europeană). Defalcat pe categorii, România a înregistrat cele mai mici preţuri din UE-27 la băuturi alcoolice şi tutun, precum şi la echipamentele personale de transport, acestea situându-se la 64%, respectiv 88% din media europeană. Preţurile reduse ale produselor alimentare şi ale băuturilor non-alcoolice plasează România pe locul al doilea în UE-27, situându-se la 67% din media europeană. Preţurile bunurilor şi serviciilor oferite de hoteluri şi restaurante poziţionează România pe acelaşi loc, nivelul lor fiind la jumătate faţă de media europeană. Bulgaria are cele mai mici preţuri din UE-27 la aceste categorii.
La comenzile industriale – locul al treilea
Creşterea costurilor orare cu forţa de muncă plasează România pe locul al treilea în UE-23 (pentru care există date disponibile), în primul trimestru din anul 2011 faţă de trimestrul corespunzător al anului trecut, avansul înregistrat fiind de 4.5%, faţă de media europeană de 2.7%. Comenzile industriale noi plasează România pe locul al treilea în UE-22 (pentru care există date disponibile), în luna aprilie a anului 2011 faţă de luna anterioară, creşterea fiind de 6.6%, mai mare decât media europeană de 0.2%. Dinamica anuală a comenzilor industriale noi plasează România pe locul al cincelea în UE-22 (pentru care există date disponibile) în luna aprilie a anului 2011 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, înregistrând o creştere de 16.7%, faţă de media europeană de 6.9%.
Rata şomajului ne plasează pe poziţia a şaptea
Exporturile totale poziţionează România pe locul al şaselea în UE-27, în primele trei luni din 2011 faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Ritmul de creştere a exporturilor a fost de 40%, mai ridicat decât al Cehiei (28%), Slovaciei (25%), Ungariei (23%) şi Poloniei (17%). Creşterea valorii adăugate brute din industrie plasează România pe locul al şaptelea în UE-26 (pentru care există date disponibile), în trimestrul al III-lea al anului 2010, faţă de trimestrul anterior. Valoarea adăugată brută a crescut cu 2.4%, faţă de media europeană de 0.6%. Rata şomajului poziţionează România pe locul al şaptelea în UE-27, în luna mai a anului 2011, fiind printre ţările europene cu cele mai mici rate ale şomajului. România a înregistrat o rată a şomajului de 7.0% (primul trimestru al anului 2011) faţă de media europeană de 9.3%, situându-se în faţa Slovaciei (13.3%), Bulgariei (11.2%), Ungariei (10.0%), Poloniei (9.2%) şi Sloveniei (8.3%).
Ritmul de creştere a importurilor a fost de 26%
Importurile totale plasează România pe locul 9al nouălea în UE-27, în primul trimestru al anului 2011, faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, fiind printre ţările cu dinamică ridicată a importurilor. Ritmul de creştere a importurilor a fost de 26%. Dinamica anuală a producţiei industriale plasează România pe locul 12 în UE-23 (pentru care există date disponibile) în luna aprilie din anul 2011, faţă de luna martie a anului trecut, creşterea înregistrată fiind de 5.3%, faţă de media la nivel european, de 4.7%. Dinamica lunară a producţiei industriale poziţionează România pe locul 14 în UE-23 (pentru care există date disponibile) în luna aprilie faţă de luna martie din anul 2011. România a înregistrat o scădere de 0.2%, faţă de media europeană pozitivă de 0.1%. Dinamica trimestrială a PIB poziţionează România pe locul 13 în UE-24 (pentru care există date disponibile), în primul trimestru al anului 2011 faţă de trimestrul anterior. PIB-ul României a înregistrat o creştere cu 0.7%, faţă de media europeană pozitivă de 0.8%. Pe de altă parte, dinamica anuală a PIB plasează România pe locul 22 în UE-24 (pentru care există date disponibile), în primul trimestru din 2011, faţă de acelaşi trimestru din anul 2010. PIB-ul României a înregistrat o creştere cu 0.3%, faţă de media europeană pozitivă de 2.5%.
La PIB pe locuitor ocupăm penultima poziţie
PIB pe locuitor, la paritatea puterii de cumpărare, plasează România pe penultimul loc în UE-27, în anul 2010. Acesta s-a situat la 45% din media europeană. Peste un sfert din totalul cheltuielilor realizate de români a fost destinat produselor alimentare în anul 2009. România se află pe primul loc în UE-27, cu o pondere de 26.6%, alături de Lituania (23.3% în anul 2007), Bulgaria (21% în anul 2005) şi Estonia (20.9%). Media europeană se menţine la un nivel mult mai redus, de aproximativ 12% din totalul cheltuielilor gospodăriilor. Inflaţia anuală poziţionează România pe primul loc în UE-27, în luna mai a anului 2011 faţă de luna mai a anului trecut. Inflaţia anuală înregistrată a fost de 8.5%, faţă de media europeană de 3.2%. Inflaţia lunară poziţionează România pe locul 10 în UE-27 în luna mai din anul 2011 faţă de luna trecută. Inflaţia lunară a fost de 0.2%, situându-se peste media europeană de 0.1%. Dinamica anuală a cantităţii de bunuri manevrate în porturile maritime poziţionează România pe ultimul loc în UE-22 (ţări care au porturi maritime), în anul 2009. Faţă de anul 2008, scăderea înregistrată a fost de 28.5%, în condiţiile în care media europeană a fost de -12.4%.
Venitul real pe lucrător în agricultură descalifică România
Venitul real pe lucrător în agricultură poziţionează România pe ultimele două locuri în UE-27, alături de UK, în anul 2010. Scăderea înregistrată a fost importantă, de 8.2% faţă de anul 2009. Creşterea medie la nivel european a fost de 12.3%. Dinamica valorii adăugate brute în agricultură, pescuit şi vânătoare poziţionează România pe locul 22 în UE-26 (pentru care există date disponibile), în trimestrul al III-lea al anului 2010 faţă de acelaşi trimestru din anul 2009. Scăderea înregistrată a fost de 6.9%, faţă de scăderea medie la nivelul Uniunii Europene de 1.9%. În trimestrul al III-lea al anului 2010, faţă de trimestrul anterior, scăderea a fost mai moderată, de 0.8%, faţă de media europeană de -1.3%, poziţionând România pe locul 18 în UE-26 (pentru care există date disponibile). Procentul din populaţia săracă ce prezintă risc de excluziune socială poziţionează România pe penultimul loc în UE-27, în anul 2008, acesta fiind de 23.4%, faţă de media europeană de 16.5%. Comerţul cu amănuntul plasează România pe locul 20 în UE-21 (pentru care există date disponibile), în luna aprilie a anului 2011 faţă de luna aprilie a anului trecut. Scăderea înregistrată a fost de 6.3%, faţă de media europeană pozitivă de 1.9%. Dinamica lunară a volumului comerţului cu amănuntul plasează România pe locul 20 în UE-21 (pentru care există date disponibile), în luna aprilie faţă de luna martie a anului 2011. Scăderea înregistrată a fost de 1.8%, faţă de media europeană pozitivă de 1.1%. Investiţiile plasează România pe locul 25 în UE-27, în trimestrul al III-lea al anului 2010 faţă de trimestrul anterior. (Sursa: date Eurostat, 1 iulie 2011)