Mai mulţi lideri din sud-estul Europei, printre care şi preşedintele României, Nicuşor Dan, au condamnat miercuri invazia Rusiei în Ucraina, în cursul unui summit regional la Odesa, important port ucrainian la Marea Neagră, vizat în mod regulat de armata rusă. Declaraţia comună emisă de preşedinţia ucrainiană nu a fost semnată de preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi asta consemnează şi presa sârbă de astăzi. Ţările semnatare susţin Ucraina pe calea integrării euro-atlantice, inclusiv aderarea la NATO, întărirea sancţiunilor împotriva Moscovei. Volodimir Zelenski a declarat la summit-ul „Ucraina – Europa de Sud-Est” că forţele ruse plănuiesc cucerirea Odesei (pe care îl consideră oraş rusesc) pentru a ajunge la punctul de frontieră dintre Republica Moldova şi România. Summit-ul a avut un profund caracter anti-rus augmentând starea de iritare regională existentă. La summit n-a fost invitat premierul kosovar Albin Kurti, motiv pentru care a fost prezent premierul sârb Aleksandar Vucic.
Acasă Actualitate Actualitate externă Război în Ucraina: Liderii sud-est europeni s-au reunit la Odesa!