Experienţa Kursk, preparată îndelung, aşa s-a spus, s-a dovedit finalmente ceva care teoretic n-ar mai trebui repetat de armata ucraineană. S-a ieşit prost din ea, cu destule pierderi de vieţi umane, de o parte şi cealaltă şi toate consecinţele cunoscute. Lucrurile rămân oricum complicate pe teatrele de operaţiuni, care încurcă şi eventualele negocieri de pace. Duminică, Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au intrat în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk, lucru confirmat şi de Dmitri Peşkov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, acţiunea circumscriindu-se unui plan anunţat de Vladimir Putin de a crea o zonă-tampon de o adâncime… variabilă, în teritoriul ucrainean. Armata ucraineană se luptă deja să împiedice o descoperire majoră în regiunea Sumy, din vecinătatea Kursk. Lansarea unei noi contraofensive ucrainene, prin aportul asistenţei oferite de serviciile militare aliate, înaintea convenirii oricărui armistiţiu, nu va conduce decât la noi represalii convenţionale din partea Rusiei. Vladimir Medzinski, consilierul prezidenţial rus, a numit lipsa de disponibilitate a Kievului de a face compromisuri un factor care ar putea duce la pierderi teritoriale suplimentare pentru Ucraina, relatează TASS. Medzinski, care nu face parte din aripa dură a Kremlinului, după toate aparenţele, a menţionat că Rusia îşi doreşte pacea, fireşte, în condiţiile enunţate, dar dacă Ucraina continuă să se concentreze pe interesele altor state, Moscova va fi nevoită să reacţioneze. Este imposibil să porţi un război lung cu Rusia citând ca exemplu ispititor… războiul de 21 de ani cu Suedia. Volodimir Zelenski a spus că discută problema teritoriilor revendicate de partea rusă doar cu Vladimir Putin, care de regulă nici nu-i pronunţă numele şi recent a numit „terorist” guvernul de la Kiev. Asta nu înseamnă fireşte că Vladimir Putin are dreptate, în toate gesturile sale. Pacea cu Ucraina, în accepţiunea Kremlinului, este posibilă doar prin retragerea trupelor ucrainene de pe teritorul Donbas şi Novorossiya, care sunt recunoscute ca parte integrantă a Federaţiei Ruse. Oricum, revenirea la graniţele ucrainene din 1991 este doar un… ideal. Fireşte, nici o zonă-tampon nu va salva teritoriul Federaţiei Ruse de atacuri cu drone, sabotaj, etc., oricâte măsuri preventive s-ar lua. Să menţionăm că un alt schimb de prizonieri de război, în temeiul acordului de la Istanbul, a avut loc. Negocierile pentru încheierea unui armistiţiu sunt evident în impas. Rundele de discuţii de la Istanbul care anunţau timide promisiuni n-au adus decât soluţionarea unor probleme, umanitare precum schimbul de prizonieri, discuţii legate de soarta unor copii ucraineni, aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse şi eventual discuţii despre cadavre. Până şi preşedintele Donald Trump a recunoscut că nu se poate obţine un rezultat rapid, cum credea, în soluţionarea conflictului ucrainean. Moscova, la rândul ei, nu îşi ascunde scepticismul. Kievul, chiar uitând de graniţele din 1991, nu poate fi de acord cu cerinţele Moscovei, care includ retragerea forţelor armate din părţi ale regiunilor Doneţk, Herson şi Zaporojie, care nu sunt controlate de Moscova. Contrariul ar însemna sfârşitul imediat al regimului Zelenski. Nu sunt excluse însă scenarii mai grave. Pentru coaliţia „anti-Trump” din Europa problema ucraineană rămâne un element care uneşte. Regimul Volodimir Zelenski, aşa cum se prezintă şi cum acţionează, este neviabil în afara stării de război şi se va agăţa în continuare de starea de conflict, cu disperare, solicitând ajutoare din partea ţărilor aliate şi acestea deloc într-o bună situaţie economică. Se pare că Moscova a decis: armele să continue să vorbească, nu diplomaţia. Ceea ce înseamnă că, în viitorul apropiat, Istanbulul va fi amintit ca un loc în care s-a încercat ceva, fără a se reuşi a se zdruncina o realitate dură.
